Medicul Valeriu Gheorghiță: 7 sau 8 persoane au murit după ce s-au vaccinat. Decesul nu are nicio legătură cu serul primit

Medicul Valeriu Gheorghiță: 7 sau 8 persoane au murit după ce s-au vaccinat. Decesul nu are nicio legătură cu serul primit
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În jur de 7-8 persoane au murit după ce s-au vaccinat antiCovid, însă decesul lor nu are nicio legătură cu imunizarea, a declarat, marți, medicul Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

El a subliniat că aceste persoane au murit din motive cardio-vasculare și neurologice.

”Din ceea ce eu știu, vorbim de circa 7 sau 8 persoane care ne-au fost aduse la cunoștință și pentru care noi am făcut comunicate oficiale. În toate aceste cazuri, exceptând cazul asistentei de la Institutul Marius Nasta în care nu am văzut raportul medico-legal și de asemenea cazul persoanei din județul Argeș, din Mioveni, unde iarăși nu a sosit raportul medico-legal, în toate celelalte s-a stabilit cauza decesului.

ADVERTISING

Din informațiile noastre este vorba de evenimente cardio-vasculare și neurologice, care au fost cauzele generatoare ale acestei evoluții nefavorabile. Nu au legătură cu vaccinarea, este un eveniment temporar asociat cu momentul vaccinării și acest lucru a fost deja stabilit”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

ADVERTISING

Totodată, în ceea ce privește reticența românilor de a se vaccina cu serul de la AstraZeneca, medicul spune că acesta nu provoacă reacții adverse mai severe decât cele de la Moderna sau Pfizer.

”Chiar dacă pentru vaccinul de la compania AstraZeneca avem o rată mai crescută de raportare a reacțiilor adverse, este important de subliniat că nu sunt mai severe, nu sunt mai grave, noi facem această analiză pe fiecare tip de vaccin. Practic, sunt aceleași tipuri de reacţii adverse, doar că sunt mai frecvent raportate”, a completat Valeriu Ghoerghiță.

ADVERTISING

Citește și articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇