Marea Britanie redeschide școlile, dar testează masiv elevii și le dă și kituri să o facă singuri acasă

Marea Britanie redeschide școlile, dar testează masiv elevii și le dă și kituri să o facă singuri acasă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Marea Britanie redeschide școlile și autoritățile au anunțat o serie de măsuri, pentru a nu ajunge curând în situația de a închide iar unitățile de învățământ.

Premierul Boris Johnson a anunțat că milioane de copii care merg la liceu și colegiu vor fi testați în primele săptămâni, astfel încât cazurile asimptomatice să fie identificate cât mai rapid.

”Avem o abordare precaută ca să nu anulăm progresul înregistrat până acum”, a declarat Johnson, făcând apel la toți cei eligibili să se vaccineze, potrivit AP.

ADVERTISING

Liceele și colegiile se vor deschide în etape, astfel încât să poată avea loc trei runde de testare. Elevii și studenții vor primi apoi câte un kit și pot face alte două teste acasă.

Până acum, guvernul britanic a împărțit aproape 57 de milioane de kituri pentru testarea rapidă în școli. Însă sunt voci care contestă acuratețea acestor teste și spun că vor fi situații în care copiii vor sta în izolare degeaba.

ADVERTISING

Experții de sănătate publică spun însă că riscul de a primi un rezultat fals pozitiv este destul de scăzut.

”După 8 săptămâni de testări, am observat că riscul unui fals pozitiv e mai mic de 1 la 1.000 de cazuri, ceea ce înseamnă că sunt teste foarte bune”, a spus Susan Hopkins, responsabilă cu strategia anti-COVID în Marea Britanie.

Pentru a-i ajuta pe copii să recupereze anul în care au învățat mai mult de acasă, autoritățile vor să lungească ziua de școală, să scurteze vacanța de vară și să adauge un nou trimestru.

ADVERTISING

Marea Britanie este cea mai afectată țară din Europa, cu peste 125.000 de morți într-un an de pandemie. Campania de vaccinare a fost una bună, până acum fiind imunizați cu o doză aproape 22 de milioane de oameni.

În Marea Britanie sunt aprobate vaccinurile Pfizer, Moderna și AstraZeneca, Regatul plănuind să vaccineze toată populația adultă până în iulie.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇