Marea Britanie a vaccinat peste 20 de milioane de persoane împotriva Covid

Marea Britanie a vaccinat peste 20 de milioane de persoane împotriva Covid
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Peste 20 de milioane de persoane din Regatul Unit au primit deja o primă doză de vaccin împotriva coronavirusului, a declarat duminică ministrul Sănătăţii, Matt Hancock.

„Sunt absolut încântat că peste 20 de milioane de persoane au fost vaccinate în Regatul Unit”, a spus ministrul Hancock, într-un videoclip postat pe Twitter.

El a mulţumit ''tuturor celor care s-au prezentat pentru vaccinare, deoarece ştim cu tot mai multă siguranţă că vaccinul vă protejează, vă protejează comunitatea şi este, de asemenea, calea de ieşire pentru noi toţi'', a spus oficialul, citat de AFP.

ADVERTISING

"Mai este drum lung de parcurs, dar facem paşi mari", a adăugat el. Ministrul britanic nu a menţionat numărul de persoane care au primit a doua doză de vaccin, dar potrivit ultimelor cifre oficiale disponibile, care datează de vineri, au fost administrate aproximativ 768.810 doze.

Foarte puternic afectat de pandemie cu aproximativ 123.000 de morţi, Regatul Unit mizează pe vaccinarea în masă pentru a ieşi din carantina impusă din ianuarie pentru a combate un nou val foarte virulent de coronavirus, atribuit unei tulpini mai contagioase care a apărut în sudul Angliei.

ADVERTISING

Citeşte şi:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇