Doctorul rus care l-a tratat pe Navalnîi după ce a fost otrăvit a murit subit

Doctorul rus care l-a tratat pe Navalnîi după ce a fost otrăvit a murit subit
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Doctorul rus care l-a tratat pe Aleksei Navalnîi imediat după ce a fost otrăvit, vara trecută, la un spital din Rusia, a murit. El avea 55 de ani.

Informația a fost făcută publică de spitalul în care lucra, scrie CNN.

Serghei Maximishin, care era medicul șef adjunct al Spitalului de Urgență din Omsk, a murit „subit” la vârsta de 55 de ani, potrivit unui comunicat transmis de unitatea medicală.

"Cu regret, vă informăm că medicul șef adjunct pentru anestezie și resuscitare al Spitalului de Urgență №1, asistent al departamentului Universității medicale de stat din Omsk, doctor în științe medicale Maksimishin Serghei Valentinovici a murit subit", este informarea făcută de spital.

ADVERTISING

Totuși, în comunicat nu este precizată și cauza morții.

Imediat după ce a fost otrăvit, liderul opoziției ruse a fost internat în spitalul din Omsk, în 20 august 2020.

El a început să se simtă rău în timp ce se afla într-un avion care plecase din Siberia spre Moscova. Aeronava a aterizat de urgență în Omsk, unde Aleksei a fost transportat la spital.

La acel moment, Maximishin nu a făcut nicio declarație de presă privind starea de sănătate a opozantului.

În calitatea de șef adjunct, medicul era unul dintre cei mai de top specialiști din unitatea medicală.

ADVERTISING

Ce a făcut medicul în cazul Navalnîi

Leonid Volkov, șeful staff-ului lui Navalnîi, a confirmat că Maximishin este cel care l-a tratat pe liderul opoziției ruse.

"Serghei Maximishin a fost șeful departamentului care l-a tratat pe Aleksei Navalnîi și a fost responsabil de tratamentul său - în special coma indusă medical. (Maximishim) știa mai mult decât oricine altcineva despre starea de sănătate a lui Navalnîi, așa că nu excludem nicio ipoteză.

Cu toate acestea, sistemul de sănătate din Rusia este unul foarte precar și nu este neobișnuit ca medicii de vârsta lui să moară brusc. Mă îndoiesc că va exista vreo anchetă asupra morții sale", a declarat Volkov pentru sursa citată.

ADVERTISING

Ministrul Sănătății din regiunea Omsk a menționat că Maximishin a lucrat la spital timp de 28 de ani și a salvat mii de vieți.

”Ne va fi foarte dor de Dr. Maximishin. A plecat prea devreme dintre noi și din această cauză durerea pierderii este deosebit de mare", a spus Alexander Murakhovsky într-un comunicat.

Citește mai multe despre otrăvirea lui Navalnîi:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇