Viscolul și ninsoarea abundentă din ultimele ore au creat numeroase probleme în sud-estul ţării: Sute de autovehicule au derapat, peste 1.000 de persoane au rămas înzăpezite și mai mulți copaci au căzut peste mașini.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență, au fost afectate 6 județe: Brașov, Constanța, Galați, Giugiu, Ialomița și Tulcea.
”S-a intervenit pentru deblocarea a 613 autovehicule derapate/imobilizate/blocate pe calea de rulare cu 1.306 persoane, precum și pentru degajarea a 12 copaci care au avariate 11 autoturisme”, se arată într-un comunicat al ISU, transmis SpotMedia.ro.
Cel mai afectat a fost județul Constanța, acolo unde pompierii au intervenit cu șenilatele pentru ajutarea a 6 pacienți inzăpeziți (2 gravide din localitățile Viile și Cobadin, 1 minor în vârstă de 5 ani din localitatea Casicea cu fractură de membru inferior și 3 pacienți din localitățile Viișoara, Ion Corvin și Văleni cu diferite probleme de sănătate).
Drumuri închise în Tulcea și Constanța
Din cauza viscolului și a vizibilității reduse, sunt închise toate drumurile naționale și județene din Tulcea și Constanța (cu excepția DN 39/CT și autostrada A2),.
De asemenea, circulația rutieră este restricționată pentru autovehiculele cu masa maximă totală autorizată mai mare de 7,5 t la nivelul județului Brăila pe DN 21 limită cu județul Ialomița și pe DJ 211 Viziru-Oprișenești.
IGSU recomandă cetățenilor aflați în zonele vizate de fenomene meteo periculoase să se informeze permanent asupra condițiilor meteorologice şi evoluția acestora.