Stelian Ion dă ultimatum Parlamentului să spună ce-a făcut pentru implementarea recomandărilor GRECO: Până pe 29 februarie!

Stelian Ion dă ultimatum Parlamentului să spună ce-a  făcut pentru implementarea recomandărilor GRECO: Până pe 29 februarie!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a trimis două adrese, una către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor şi alta către Biroul Permanent al Senatului, în care solicită Parlamentului să se implice în implementarea recomandărilor Grupului Statelor împotriva Corupţiei, şapte dintre acestea vizând integritatea membrilor Legislativului.

Conducerile Camerei şi Senatului trebuie să comunice acţiunile întreprinse până pe 29 februarie pentru a putea fi valorificate cu prilejul reuniunii plenare a GRECO care va avea loc în perioada 22 – 26 martie.

Doar că anul 2021 nu este bisect, aşa că februarie are doar 28 de zile, însă documentul oficial stipulează clar data de 29 februarie a.c..

Stelian Ion precizează, în solicitare, că au fost transmise adrese în 2019 şi în noiembrie 2020 către şefii de atunci ai Camerei Deputaţilor şi Senatului privind implementarea recomandărilor GRECO în cazul României, însă Ministerul Justiţiei nu a primit răspuns.

ADVERTISING

Recomandările GRECO

Acesta face şi o trecere în revistă a recomandărilor GRECO şi stadiul implementării acestora de către ţara noastră:

  • GRECO a recomandat îmbunătăţirea transparenţei procesului legislativ prin dezvoltarea în continuare a regulilor privind dezbaterile, consultările şi audierile publice, incluzând criterii pentru un număr limitat de circumstanţe în care să fie ţinute şedinţe secrete şi asigurarea implementării acestora în practică; prin evaluarea practicii existente şi revizuirea în consecinţă a regulilor pentru a asigura publicitatea în timp util a proiectelor legislative, amendamentelor la aceste proiecte, precum şi a agendelor şi rezultatelor şedinţelor comisiilor, şi pentru a asigura termene adecvate pentru depunerea amendamentelor şi prin luarea măsurilor corespunzătoare pentru ca procedura de urgenţă să fie aplicată cu titlu de excempţie într-un număr limitat de circumstanţe. (recomandare comună ad-hoc şi runda a patra) – neimplementată;
  • GRECO a recomandat dezvoltarea unui cod de conduită pentru membrii Parlamentului şi asigurarea existenţei unui mecanism de respectare a acestuia atunci când este necesar – parţial implementată;
  • GRECO a recomandat adoptarea de măsuri pentru a clarifica implicaţiile pentru membrii Parlamentului ale prevederilor existente în materia conflictelor de interese indiferent dacă un astfel de conflict poate fi pus în lumină şi de către declaraţiile de avere şi de interese şi a extinde definiţia dincolo de interesele financiare personale şi a introduce o cerinţă de dezvăluire ad-hoc atunci când un conflict între anumite interese private ale unui membru al Parlamentului poate apărea în raport cu o chestine aflată în lucru în procedurile parlamentare – în plen sau în comisii – sau în altă activitate legată de mandatul acestuia. – neimplementată;
  • GRECO a recomandat stabilirea unui set robust de restricţii cu privire la cadouri, ospitalitate, favoruri şi alte beneficii pentru parlamentari şi asigurarea că un astfel de sismte este înţeles şi aplicat în mod corespunzător – neimplementată;
  • GRECO a recomandat introducerea de reguli privind modul în care membrii Parlamentului să interacţioneze cu lobby-işti şi alţi terţi care încearcă să influenţeze procesul legislativ – neimplementată;
  • GRECO a recomandat analizarea şi îmbunătăţirea sistemului de imunităţi al parlamentarilor în exerciţiu, inclusiv al acelora care sunt şi actuali sau foşti membri ai Guvernului, inclusiv prin relgementarea unor criterii clare şi obiective privind deciziile de ridicare a imunităţii şi prin renunţarea la necesitatea ca organele de urmărire penală să înainteze întregul dosar. – parţial implementată (implementată de către Camera Deputaţilor, soluţie care poate fi utilizată şi de către Senatul României, aspect agreat şi de GRECO la reuniunea din iunie 2019);
  • GRECO a recomandat ca autoritatea parlamentară să înfiinţeze pentru membrii săi un sistem de consiliere prin care parlamentarii să poată solicita sfaturi în materie de integritate şi să ofere formare specializată şi regulată cu privire la implicaţiile normelor existente şi a celor care vor fi adoptate în materia prezervării integrităţii parlamentarilor, inclusiv viitorul Cod de conduită. – neimplementată.
ADVERTISING

Prin urmare, Stelian Ion precizează că în contextul în care noul Parlament a fost învestit pe 21 decembrie anul trecut, cât şi faptul că „din totalul de 9 recomandări ale GRECO apreciate ca parţia implementate sau neimplementate, 7 vizează integritatea membrilor Parlamentului, propunem reevaluarea demersului de implicare a Parlamentului în implementarea recomandărilor restante şi vă adresă rugămintea de a ne comunica eventualele măsuri întreprinse până la data de 29 februarie a.c., pentru a le putea valorifica cu ocazia reuniunii plenare a GRECO din perioada 22 – 26 martie 2021”.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇