Putin şi Merkel au discutat despre o posibilă producţie comună de vaccinuri

Putin şi Merkel au discutat despre o posibilă producţie comună de vaccinuri
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a evocat împreună cu cancelarul federal german, Angela Merkel, eventualitatea unei producţii comune de vaccinuri împotriva noului tip de coronavirus, a anunţat Kremlinul marţi, în condiţiile în care Moscova doreşte să-şi intensifice capacităţile în acest domeniu.

Despre ce au mai discutat cei doi

În timpul unei conversaţii telefonice, cei doi şefi de stat au abordat „problemele de cooperare din lupta împotriva pandemiei de coronavirus” şi „accentul a fost pus pe perspectivele posibile de producţie comună de vaccinuri”, potrivit unui comunicat al Kremlinului, citat de AFP.

ADVERTISING

"A fost convenit să fie continuate contactele asupra acestui subiect între Ministerele Sănătăţii şi alte structuri specializate ale celor două ţări", se adaugă în comunicat.

Potrivit aceleiaşi surse, Vladimir Putin şi Angela Merkel au discutat de asemenea despre reglementarea conflictului dintre forţele Kievului şi ale separatiştilor proruşi din estul Ucrainei, conflict în mare parte îngheţat după acordurile de pace semnate în 2015, dar a cărui componentă politică se află într-un punct mort.

Sputnik V

Denumit "Sputnik V" ca omagiu la adresa primului satelit lansat de Uniunea Sovietică în 1957, vaccinul rusesc împotriva noului tip de coronavirus a fost primit cu scepticism pe plan internaţional după anunţarea lui încă din august, considerată prematură, încă înainte de începerea testelor clinice în masă (faza 3) şi publicarea rezultatelor ştiinţifice.

ADVERTISING

Vaccinarea populaţiei ruse cu vaccinul Sputnik V a demarat la începutul lui decembrie şi loturi cu doze de vaccin au fost trimise în Belarus, Serbia şi Argentina, însă Moscova a recunoscut că nu dispune de suficiente mijloace de producţie pentru a fabrica rapid cantităţile necesare.

India ar urma să ajute la producţia a 100 de milioane de doze de Sputnik V şi parteneriate au fost semnate cu Brazilia, China şi Coreea de Sud. 

ADVERTISING

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇