Cum se aleg oamenii pentru funcțiile din instituții: Orban și Cioloș dau asigurări că nu vor fi ”sinecuri”

Cum se aleg oamenii pentru funcțiile din instituții: Orban și Cioloș dau asigurări că nu vor fi ”sinecuri”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Funcţiile de demnitate publică vor fi exercitate de reprezentanţi ai partidelor din coaliţie, în vreme ce cele aflate în zona administrativă vor fi ocupate „prin concurs organizat transparent”.

„Există acele instituţii care sunt conduse de persoane care deţin funcţii de demnitate publică, adică de secretar de stat, subsecretar de stat – aceste funcţii de demnitate publică sunt funcţii politice, de răspundere politică şi normal că ele vor fi exercitate de reprezentanţi ai formaţiunilor politice din cadrul coaliţiei de guvernare.

În ceea ce priveşte palierul administrativ de funcţie publică, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul structurilor din teritoriu care pot fi regionale sau la nivel judeţean, susţinem o modificare clară a legislaţiei (…) astfel încât toate funcţiile publice să fie ocupate printr-un concurs organizat transparent la care să poată participa oricine îndeplineşte condiţiile de participare şi selecţia să fie obiectivă astfel încât cei mai buni să ocupe funcţiile publice”, a declarat Ludovic Orban sâmbătă seară, la finalul unei noi runde de negocieri pe marginea programului de guvernare.

El a precizat că, în cadrul discuţiilor de sâmbătă, reprezentanţii partidelor din coaliţie au definit „arhitectura instituţională guvernamentală şi (…) modul de gestiune al poziţiilor de răspundere pe palierele 2 şi 3 ale guvernării”.

„Fiind un guvern de coaliţie, am discutat şi asupra detaliilor de funcţionare în interiorul Guvernului, în interiorul ministerelor între miniştri, secretari de stat, preşedinţi de agenţii. De asemenea, am finalizat o orientare asupra modului în care urmează să fie definite poziţiile de rang 2 şi 3 din structura Guvernului”, a adăugat liderul PNL.

ADVERTISING

Copreşedintele Alianţei USR-PLUS, Dacian Cioloș a precizat că nu vor fi transformate în sinecuri politice posturile de responsabilitate adminisrativă:

“Nu vom împărţi şi nu vom transforma în sinecuri politice posturile de responsabilitate administrativă în instituţiile şi structurile deconcentrate în acele agenţii care sunt conduse de directori generali, care sunt funcţionari publici şi care trebuie numiţi prin concurs.

Guvernul va clarifica separarea asta clară, nu am discutat, nu am împărţit sinecuri am discucutat doar despre acele autorităţi şi agenţii care au în fruntea lor demnitari şi care trebuie numiţi cu un mandat clar.

ADVERTISING

Vor fi şi acolo oameni competenţi, deci nu le împărţim ca să mulţumim oameni din partid, ci să ne asigurăm că cei care vor conduce acele agenţii aplică un program de guvernare”, a declarat Cioloş.     

”Credem că am ajuns la o încredere necesară pentru această coaliţie şi ne propunem pentru următoarea perioadă, pentru mâine, ca la finalul zilei să putem să finalizăm şi să semnăm acordul de coaliţie pentru susţinerea premierului pe care l-am convenit, Florin Cîţu, şi pentru formarea majorităţii parlamentare pentru susţinerea unui guvern de centru-dreapta”, a spus reprezentatul UDMR la negocieri, Cseke Attila.

ADVERTISING

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇