A fost lansată prima aplicație de educație juridică din România

A fost lansată prima aplicație de educație juridică din România

Asociația VeDem Just a lansat prima aplicație de educație juridică din România: Lege-n-Dar.

Aceasta este o aplicație multifuncțională de educație juridică, complet gratuită, ce se poate instala pe telefonul mobil.

Ea se adresează cu precădere minorilor și tinerilor, însă vine în sprijinul oricărei persoane ce dorește să fie la curent cu noutățile legislative explicate pe înțelesul tuturor, conform unui comunicat remis SpotMedia.ro.

Aplicaţia e disponibilă pe Google Play, dar şi în App Store

Iată câteva întrebări la care poate răspunde aplicația:

  • Pot scrie chiar orice pe facebook?
  • Pățesc ceva dacă distribui un clip porno pe whatsapp?
  • Au voie părinții să controleze mesajele copiilor din telefon?
  • Unde reclam când cineva este bătut?
  • Poate fi obligat elevul de către  profesor să deschidă camera video la o lecţie online?
  • Ce se întâmplă cu minorul în caz de divorț al părinților?
  • Mă pot angaja fără contract de muncă?
  • Unde reclam că un produs cumpărat este defect?
  • Care e diferența dintre judecător și procuror?
  • Ce este o percheziție? Cine poate autoriza o interceptare?
  • Chiar sunt toate legile obligatorii?
  • Ce înseamnă că sunt citat la tribunal?
  • Câte legi există în România și unde le găsesc?
ADVERTISING

Practic, aplicația este un asistent legal pentru a va îndruma cum să vă comportați corect în orice circumstanță astfel încât să nu intrați în conflict cu legea.

Aplicaţia are patru funcționalități :

  • Învață să gândești legal: află regulile de urmat în familie, pe stradă, la școală, în online, în mașină, la medic, la locul de muncă, la tribunal. Informațiile au la bază ghidul de educație juridică scris de judecătorul Cristi Danileț. Fiecare secțiune are pastile de informații grupate în „Știați că”, „De reținut”, „Statistici”, „Cazuri reale”. Au fost utilizate peste 500 de acte normative uzuale, care se pot accesa la finalul fiecărui capitol. 
  • Testează-te: verifică ce ştii şi ce nu ştii, la modul haios, despre reguli, proceduri, termene, sancţiuni (bateriile de teste sunt în plin proces de alcătuire);
  • Dicționar de legaleză: peste 1000 de termeni juridici sunt explicaţi pe înţelesul tău. Peste 780 de expresii latineşti care țin de domeniul dreptului sunt traduse în română;
  • Alertă legală: primește știri în timp real despre legi noi explicate pe scurt, evenimente juridice, hotărâri deosebite.
ADVERTISING

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro

ADVERTISING

A.G.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇