Un ritual străvechi practicat în Franța de către oamenii aflați în suferință are parte de schimbări în vremurile actuale, măștile făcându-și loc.
În nordul Franței, oamenii lasă adesea obiecte de îmbrăcăminte în anumiți copaci considerați vindecători, în speranța că sănătatea lor se va remedia. Tradiția e veche, încă de dinainte de Imperiul Roman, arată Reuters.
Dacă pentru localnici nu e nimic ciudat, în ultima vreme aceștia au observat că în copaci nu mai sunt atârnate șosete sau chiar obiecte de lenjerie intimă (lăsate de către cei care au probleme cu fertilitatea), ci din ce în ce mai multe măști de protecție.
Te-ar putea interesa și O fereastră spre istorie: Au fost găsite primele lame mumificate!
Cel mai probabil nu e vorba despre oameni care suferă de Covid-19 (pentru că aceștia sunt sau ar trebui să fie în izolare). Rudele lor pot lăsa aceste măști ori acestea pot fi atârnate în copacii vindecători în scop preventiv, pentru ca temutul virus să nu se apropie de ei.
Tot mai multe astfel de imagini apar pe Facebook, mai cu seamă pe pagina Nord Fantastique.
Tradiția e prezentă și în Irlanda, dar nu numai, și sunt destui cei care cred în acest ritual.
Vezi și Dintr-un punct de vedere, nici acum nu am ajuns să egalăm civilizația vechilor greci