România are trei priorități mari: Educația, Educația și Educația – Interviu cu un expert de la Comisia Europeană despre cum ar trebui să fie noul ministru al Învăţământului

Ministrul Educaţiei ar trebui să fie și un bun manager, pentru că sistemul de învățământ este cel mai mare sistem public din România și are foarte multe aspecte care ar trebui și descentralizate, și eficientizate. S-a mers foarte mult pe ideea ”Cheltuim banii pe care îi avem!” mai degrabă decât să vedem mai întâi ”De ce chiar avem nevoie?”.
România are trei priorități mari: Educația, Educația și Educația – <span style="color:#ff0000;font-size:100%;">Interviu</span> cu un expert de la Comisia Europeană despre cum ar trebui să fie noul ministru al Învăţământului

Educația trebuie pusă pe primul loc în lista de priorități a Guvernului, pentru că degeaba pui Economia, fiindcă nu poți face față competiției mondiale cu o economie bazată pe muncă prea puțin calificată.

E nevoie de o viziune pe termen lung, iar ”primul pas ar fi definirea clară a responsabilităților și asumarea acestor responsabilități de către toți cei implicați”, spune Radu Szekely, expert în educație la Comisia Europeană.

Pe fondul negocierilor care se poartă zilele acestea pentru formarea unui nou Guvern, continuăm să ne întrebăm ce fel de miniștri ar fi de dorit pentru fiecare domeniu în parte, spre binele nostru, al tuturor.

Poliţiştii sunt folosiţi drept scut antiCovid şi masă de manevră electorală. Cum ar trebui să fie noul ministru de Interne în viziunea liderului de sindicat Europol - Interviu

Astăzi vorbim despre Educație, această Cenușăreasă de care par să fugă toți pretendenții, deși marele și singurul proiect al președintelui Klaus Iohannis poartă de ani de zile titlul suprem ”România Educată”.

Pe rețelele de socializare dezbaterile sunt profunde și intense, iar așteptările profesorilor, părinților și elevilor de la viitorul ministru al Educației sunt foarte mari.

Manifest pentru Educație

Stimați politicieni,
În acest moment, vă revine responsabilitatea de a salva sistemul nostru de învățământ. Nu e un drept. Nu e un beneficiu al alegerilor pe care tocmai le-ați câștigat. E o obligație. O obligație morală pe care o aveți față de copiii din România.

O datorie pe care o aveți de foarte mult timp față de societatea românească și de care nu v-ați achitat niciodată. Educația trebuie să fie prioritatea dumneavoastră numărul unu. Nimic altceva nu poate fi posibil fără școală. Școală bine făcută. Nu mâine. Nu altădată. Acum.

În acest moment, școala românească se află în moarte clinică. Ne facem că facem educație. Ne acoperim cu hârtii. Eliberăm niște diplome. Și ucidem vise. Stă în puterea dumneavoastră să așezați Educația spre drumul care duce spre un viitor mai bun(…)
”, arată prof. Marcel Bartic într-o postare pe Facebook cu titlul ”Manifest pentru Educație”, în care li se cere viitorilor guvernanți să scoată „școala românească în afara intereselor și calculelor politicianiste”.

Manifest pentru Educație Stimați politicieni,În acest moment, vă revine responsabilitatea de a salva sistemul nostru...

Posted by Marcel Bartic on Friday, December 11, 2020

Cu franchețea cu care ne-a obișnuit, prof. Cristina Tunegaru ne explică de ce ”partidele nu se înghesuie să preia portofoliul Educației”: Pentru că ”e un domeniu în criză profundă, fără soluții facile și care afectează foarte mulți alegători, părinți și profesori”, așa că ”nu vrea nimeni să fie țap ispășitor”.

Să găsești un ministru bun e dificil pentru că poziția cere o dualitate rară: trebuie să fie foarte bun cunoscător al sistemului și al abordărilor moderne în educație, dar trebuie să fie și un lider care să convingă și să inspire o armată de funcționari și profesori, să comunice excelent către public necesitatea reformelor.

E un portofoliu pentru cei mai buni oameni pe care partidele ar trebui să-i aibă, competenți tehnic și responsabili politic, nu o răsplată pentru politruci mărunți promovați pe criterii de loialitate. (…) Cine vrea să guverneze și spune că urmărește modernizarea țării trebuie în primul rând să ceară portofoliul Educației, pentru că aici e cheia renașterii României, subliniază Cristina Tunegaru în postarea sa pe Facebook.

O listă scurtă a problemelor grave din Educație a făcut și Oana Moraru, care se arată sceptică în privința performanțelor viitorului ministru, încă nedesemnat. Pe listă apar, printre mulți alții, ”rudele și protejații” din Ministerul Educației, sindicatele care pun la cale ”războaie mediatice” imediat ce simt ”cea mai mică adiere de schimbare”,  ONG-urile, precum și ”inspectoratele, directorii, metodiștii, profesorii din consiliile de administrație - toți mănâncă o pâine din propagarea dezastrului”.

Cine o să schimbe totuși Educația? Furia părinților, presiunea părinților, nemulțumirea părinților. În număr mare, mare. Deocamdată avem cel mult câte o voce timidă per clasă, care mai degrabă își ventilează supărarea pe grupuri de facebook.

Numai când nevoia de schimbare va deveni un curent popular, toți ăștia de sus o să fie mai deschiși. Nicio mare speranță însă nici dinspre părinți. Mare parte din ei nu vrea altceva decât ’trecerea’ copilului prin școală, diploma aia și, eventual, o pilă pentru angajarea la stat”, conchide Oana Moraru în postarea sa de pe Facebook.

De ce n-o să fie nicio reformă la Educație?Să presupunem că numesc partidele un mare cap luminat acum la Ministerul...

Posted by Oana Moraru on Tuesday, December 15, 2020

Trei voci cunoscute, trei semnale de alarmă.

Foto: Facebook / Radu Szekely

Radu Szekely, consultant în Comisia Europeană pentru Educație și Cultură (2006), fondator al Școlii Finlandeze din Sibiu și fost consilier special pe probleme de strategie în educație al ministrului Educației (2019), vorbește într-un scurt interviu acordat pentru cititorii SpotMedia.ro despre problemele din acest domeniu, creionează portretul unui ministru al Educației eficient și propune câțiva pași importanți pentru îmbunătățirea și modernizarea sistemului românesc de învățământ.

Legătura politică ar trebui ruptă, astfel încât sistemul ”să poată fi administrat într-un mod profesionist

Dle Radu Szekely, pe ce loc ar trebui să plasăm Educația între prioritățile viitorului Guvern și care ar fi impactul asupra celorlalte domenii, de exemplu, asupra Economiei, considerată de mulți no.1?

Eu cred că România are trei priorități mari: Educația, Educația și Educația.

Chiar dacă punem Economia pe primul loc, atâta vreme cât nu educăm, cât nu pregătim oameni să fie capabili să facă meserii care sunt necesare în ziua de azi și, mai ales, pentru ziua de mâine, meserii inovatoare, va fi foarte greu să facem față competiției mondiale.

Eu cred că prin educație se rezolvă și problema aceasta, a creșterii economice despre care noi tot vorbim, deși continuăm să ne axăm pe o creștere economică bazată pe muncă necalificată sau puțin calificată, în timp ce aceia care sunt foarte calificați, elitele, de multe ori pleacă din țară.

Deci eu cred că Educația este prioritară și ar trebui pusă într-adevăr pe primul loc. Nu mă refer neapărat la finanțare, pentru că de multe ori se vorbește despre subfinanțarea Educației, dar eu cred că mai degrabă este nevoie de o viziune pe termen lung, care să pună Educația la baza tuturor celorlalte sectoare din societate.

Cum ar trebui să fie un bun ministru al Educației? Să fie un om din sistem, cu experiență, fin cunoscător al problemelor, un bun manager sau e suficient să fie un politician cu susținere puternică și echipă de consilieri performanți?

Cred că este nevoie de un ministru care să cunoască sistemul suficient de bine, dar nu neapărat să fie din sistem, pentru că este foarte greu să schimbi un sistem din interior, având în vedere că ești oarecum biased (părtinitor - n.red.).

O persoană care ar veni din exterior cunoscând totuși foarte bine sistemul și având susținerea politică trans-partinică pentru a face reformele și îmbunătățirile necesare ar avea mai mult succes.

Cred că ar trebui să fie o persoană care are o anumită neutralitate față de un singur program politic, un singur program de guvernare, fiindcă eu consider că în toate programele de guvernare propuse de partide se găsesc idei bune, care ar trebui puse în practică, de la cele de deschidere a sectorului privat, până la elemente de protecție socială, de sprijin pentru categoriile vulnerabile

Am avut ocazia să citesc și să studiez toate programele partidelor politice și cred că ar trebui făcut un pact în care să se regăsească multe dintre aceste idei și să înceapă într-adevăr o reformă a Educației care să fie susținută pe termen lung de partidele politice.

Iar ministrul ar trebui să fie o persoană care să fie agreată cel puțin, dacă nu chiar susținută, de majoritatea partidelor politice, în așa fel încât să poată duce la îndeplinire un plan de modernizare a învățământului.

Ar trebui să mai fie și un bun manager, pentru că sistemul de învățământ este cel mai mare sistem public din România și are foarte multe aspecte care ar trebui și descentralizate, și eficientizate. S-a mers foarte mult pe ideea ”Cheltuim banii pe care îi avem!” mai degrabă decât să vedem mai întâi ”De ce chiar avem nevoie?”.

Așa se face de multe ori în managementul modern - ”Ce trebuie să facem?” și apoi ”Unde găsim banii?”

Cred că ar trebui schimbată perspectiva asta, iar o persoană care are experiență în management ar putea să o facă mai bine decât o persoană care vine de la catedră.

Aveți o experiență remarcabilă și ați fost consilier al ministrului Educației. Care ar fi, în opinia dvs, strategia prin care am putea să modernizăm Educația din România, pornind de la nivelul la care suntem azi? Cu ce să începem, cu depolitizarea inspectoratelor, cu reforma curriculară sau cu wc-urile din curtea școlii?

În opinia mea, primul pas ar fi definirea clară a responsabilităților și asumarea acestor responsabilități de către toți cei implicați.

De exemplu, dacă vorbim de wc-urile din curtea școlii, da, asta trebuie rezolvat, însă nu este o problemă a ministrului Educației, este o problemă a primăriilor, fiindcă prin felul în care a fost descentralizat sistemul de învățământ, infrastructura ține de primării.

Și, atunci, ar trebui sprijinite primăriile printr-o politică de stat să ducă la îndeplinire responsabilitățile pe care le au.

Este foarte greu să ceri unei primării dintr-un sat unde mai sunt 300 de familii să finanțeze infrastructura școlară, așa că trebuie găsite pârghiile prin care să fie ajutată de la bugetul de stat sau din bugetele regionale, astfel încât să își poată duce la îndeplinire responsabilitățile.

Pe urmă, ar trebui început de la aplicarea legii, pentru că în momentul de față legea vorbește foarte clar despre un număr mai mic de elevi în clasă. Eu cred că dacă s-ar reduce numărul de elevi din clasă și i s-ar permite profesorului să lucreze mai flexibil cu elevii, să poată să se concentreze pe nevoile și pe ritmul de dezvoltare al fiecărui elev în parte, am ajunge la o eficientizare a sistemului de învățământ, din punct de vedere al rezultatelor, nu neapărat al costurilor (pentru că, evident, costurile ar crește la nivel de personal).

O altă măsură care cred că ar trebui luată foarte rapid este autonomizarea profesorilor și a cadrelor didactice în general, adică să le creăm acele competențe, să îi ajutăm să le dezvolte, pentru ca ei să fie independenți la clasă și să poată lucra cât mai bine cu elevii pe care îi au.

Nu cu manuale și cu materiale decise undeva, într-un birou din București, ci cu acele materiale și instrumente pe care ei le consideră cele mai potrivite pentru grupa, copiii, cu care lucrează.

Acestea ar fi, în opinia mea, trei măsuri foarte-foarte urgente.

Și, deși nu ține neapărat de eficiența sistemului, aș mai adăuga că el ar trebui neapărat depolitizat. Ar trebui scos elementul politic din administrarea școlilor. Aici nu mă refer la profesori, pentru că ei sunt în general apolitici, ci la faptul că administrația școlilor – de la inspectorate până la directori - este mult prea infiltrată de elementul politic și, în momentul de față, un manager școlar depinde prea mult de relația pe care o are cu primăria, cu inspectoratul, iar inspectoratul, la fel, de relația pe care o are cu Consiliul Județean și cu MEN.

Această legătură politică ar trebui ruptă, astfel încât să poată fi administrat sistemul într-un mod profesionist, nu bazat pe apartenență politică sau pe relații de acest gen.

Ați vorbit despre un pact, dar am mai avut un astfel de Pact, semnat cu mare fast la Cotroceni de toate partidele parlamentare. Mai avem și un proiect prezidențial ”Romania Educată”, dar rezultatele sunt cum sunt, pentru că la firul ierbii vântul bate altfel. Cum facem să aducem toti actorii politici la un consens, în interes general?

Pactul respectiv, semnat pe vremea președintelui Băsescu, este încă în vigoare, nu l-a denunțat nimeni.

Bineînțeles, au apărut unele partide noi, care nu au semnat pactul respectiv, dar nu ar fi vorba despre un pact formal, ci despre un proces de consultare, cu care societatea românească nu e încă foarte obișnuită.

În momentul în care implici oamenii în luarea deciziilor și le ceri părerea înainte de a implementa o măsură, chiar și cei care nu sunt de acord simt că și-au exprimat punctul de vedere, simt că au fost ascultați. Oamenii, în general (și nu văd de ce românii ar face o excepție), sunt dispuși să accepte niște măsuri care au fost discutate, dezbătute, înainte de a le pune în aplicare. Nu așa, le punem în aplicare printr-o decizie luată peste noapte, între câțiva lideri politici, și pe urmă ne așteptăm ca marea masă să susțină acele măsuri. Nu se poate face așa ceva și nu vom ajunge niciodată la o continuitate astfel, pentru că vine viitorul ministru cu alte idei și face altceva.

Ar fi nevoie de o dezbatere mai largă, în care să fie implicați toți cei care sunt afectați de Educație într-un fel sau altul, în primul rând, cele trei grupe - elevii, părinții, profesorii - dar și cei din mediul economic (întreprinderile, agenții economici sunt cei care trebuie să îi angajeze pe tineri după ce ies de pe băncile școlii), și ei ar trebui ascultați în procesul de redefinire a Învățământului.

După anii de experiență în țările nordice, părerea mea este că printr-un proces de consultare și de explicare a măsurilor care urmează a fi luate ( nu care s-au luat!) am avea susținerea majorității oamenilor.

Inclusiv a partidelor politice pentru că, până la urmă, dacă susțin niște măsuri care se dovedesc a fi benefice, nu mai contează dacă sunt partid de dreapta sau de stânga, cumva eu le pot prezenta electoratului meu ca fiind o realizare sau măcar pot arăta că am susținut ceva bun.

Acest articol face parte din secțiunea NEW EDU, susținută de
brio