Gestul de normalitate al unui demnitar demisionar - Au curajul să-l urmeze și alții?

Victor Pițigoi
Senior Editor
“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)

O știre ca oricare alta informează că proaspătul deputat Sebastian Burduja, secretar de stat la Ministerul Finanţelor, și-a dat demisia din această funcție, de îndată ce a primit certificatul constatator de la Biroul Electoral de circumscripție, în care se confirma alegerea sa ca deputat PNL.

Ei, și? – se vor întreba poate unii. Nu este „ei, și”, oameni buni. Domnul Burduja a dat două explicații gestului său. Pe de o parte, spune că Poziţia de deputat în Parlamentul României este incompatibilă cu poziţia mea actuală”, iar pe de altă parte arată că „Aş mai fi putut rămâne maxim 15 zile, dar nu mi s-a părut normal să încasez două salarii”.

În opinia mea, acest gest de normalitate este un semnal către mulți miniștri din România – și nu numai miniștri – membri ai Parlamentului. Lor li se pare normal să incaseze două salarii și chiar mai multe, nu timp de 15 zile, ci în timpul întregii lor vieți. Este chiar de dorit, nu-i așa?

Viorica Dăncilă, bravo ei!  Singurul premier care nu era și parlamentar

Dar să luăm lucrurile pe rând. Va să zică, secretarului de stat de la Ministerul Finanțelor i se pare că este o incompatibilitate între munca sa de la Guvern și cea de deputat în Parlamentul României, instituție care controlează tocmai munca Guvernului, conform Constituției.

Corect. Dar câți miniștri din actualul Guvern sau din oricare altul anterior n-au fost și nu sunt bine-merci senatori și deputați în Parlamentul care îi controlează chiar pe ei?  Câți premieri n-au votat la moțiunea de cenzură care privea chiar guvernul lor? Poate spune cineva că nu este asta o incompatibilitate crasă?

Mai în glumă, mai în serios, cred că a existat o singură excepție: Viorica Dăncilă. Era premier, fără să fie parlamentar. Domnia sa fusese europarlamentar, dar se vede că la Bruxelles nu-i ca la București. În momentul când a devenit prim ministru, mandatul de europarlamentar a încetat automat și, odată cu el, frumoasa stipendie care intra în contul domniei sale, în euro.

Poate că, la dânsa, n-ar fi fost chiar o incompatibilitate, însă se vede că Europa nu cunoaște moda românească, conform căreia poți munci într-o parte, dar să-ți vină și din altă parte un salariu.

Vi se pare oare normal ca domnul Dorneanu și alți membri ai CCR să primească deodată câteva pensii speciale și nespeciale? Vi se pare moral ca același domn să se chivernisească și cu o a doua retribuție, ca profesor la o universitate privată, în afara celei de la CCR, care include un spor pentru munca stresantă?

Cum așa? Îl stresează la maximum munca la CCR, dar are timp și dispoziție berechet să mai muncească și în altă parte, pe bani grei, bineînțeles?

Legea nu-i interzice mielului blând să sugă de la două oi

Am luat cazul președintelui celei mai reprezentative instituții în materie de dreptate. Mi se pare că ea ar trebui să fie un fel de etalon, un standard, un exemplu demn de urmat. Dar nu e.

Privesc la domnul Dorneanu și îmi amintesc de proverbul care spune că mielul blând suge la două oi. Poate chiar la mai multe.

Nu mă îndoiesc că legea – votată poate și de președintele CCR atunci când era deputat –  este de partea dânsului,  este și de partea miniștrilor care sug cu toții la câte două oi, cel puțin. Sug în perfectă legalitate. Dar cred că există și o lege morală, poate nescrisă, însă pe care, iată, o aplică un deputat liberal.

Știu, va zice cineva, că așa este în toată Europa, poate chiar în toată lumea, personalitățile de vază sunt prezente în mai multe organizații și, prezente fiind, sunt plătite.

Oameni buni, nu confundați România cu toată Europa și nici cu toată lumea. Domnul acesta Dorneanu, doamna aceasta Weber, alți domni și doamne ca ei n-au treabă cu morala, cu etica sau altele de acest fel. Ei au treabă doar cu interesul, interesul și iar interesul.

Ce spune o enciclopedie virtuală universală despre un român

Și, ca să fiu mai explicit în ce vreau să spun, mă voi întoarce la cazul liberalului Burduja, cel care și-a dat demisia din postul guvernamental fără să-l oblige nimeni decât legea morală, cea nescrisă, cea pe care n-au timp s-o citească nici respectații juriști de la CCR, nici Avocatul Poporului, nici mulți alții, care se știu ei.

Nu intenționez să-l elogiez pe tânărul liberal. Nu-l cunosc și nici nu știu prea multe despre el, dar aflu din respectata enciclopedie virtuală Wikipedia detalii privind formarea sa ca intelectual. Impresionează. De acolo am preluat cele de mai jos (redare fragmentată):

A efectuat stagii de practică în cadrul Organizației Națiunilor Unite – Comisia Economică pentru Europa, la Geneva, în cadrul unei companii de consultanță americane, la National Endowment for Democracy (Washington DC) și la Freeman Spogli Institute for International Studies (Stanford CA), unde a colaborat ca asistent al reputatului analist politic, Prof. Dr. Larry Diamond⁠(en).

La Harvard a colaborat, printre alții, cu profesorii Steve Jarding și David Gergen.

Între 2011-2012 a fost consultant al Dalberg Global Development Advisors, companie de consiliere strategică,  care dezvoltă strategii de țară și proiecte de dezvoltare la nivel înalt pentru țările emergente, în parteneriat cu organizații ca G20Banca MondialăOrganizația Națiunilor Unite.

De ce mă aplec cu atâta atenție asupra faptului? Pentru a descoperi oameni noi care ar putea să facă o altfel de politică în România, dar și în Europa.

Vrem să fim europeni, dar nu ne întrebăm cine ne-ar putea tracta spre Europa. Mastodonții în putrefacție din fruntea instituțiilor? Florin Iordache, făcut șef la Consiliul Legislativ, senatoarea Firea, crescută pe maidanele Bacăului, pe asfaltul Bucureștiului și pe strada mare din orașul Voluntari? Poate Dan Tudorache, cel fără vreun palmares, dar ajuns în Parlament, prin neștiute și numai bănuite manevre de culise? Cu aceiași abonați la funcții Ciolacu, Tudose, Stănescu, Olguța Vasilescu, Orban și alții câțiva?

S-a umplut paharul

Din punctul meu de vedere, gestul deputatului Burduja este mai mult decât un semnal. Este un avertisment de tipul „s-a umplut paharul”.  Am ajuns la faza când niciun fel de incompatibilitate nu mai poate fi tolerată.

Și nu-i vorba numai de miniștrii parlamentari. Este vorba despre angajații din toate instituțiile statului, unde n-ar trebui să pătrundă nimeni decât numai prin concurs, după ce integritatea, compatibilitatea și cazierul candidatului au fost verificate la sânge, inclusiv alte tinichele, legate eventual de coadă.

Suntem în ceasul al doisprezecelea, suntem la limită. Cum zice Bulă, cineva trebuie să taie macaroana. Sau, cum zice cântectul, „Acum ori niciodată”.

Citește și alte texte scrise de Victor Pițigoi

Vezi articolele zilei pe SpotMedia.ro