Cum ne pregătim de vaccinarea împotriva Covid-19. Recomandări pentru populaţie şi pentru autorităţi de la specialiștii UBB

Cum ne pregătim de vaccinarea împotriva Covid-19. Recomandări pentru populaţie şi pentru autorităţi de la specialiștii UBB
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

La începutul anului 2021 va începe, cel mai probabil, vaccinarea populației împotriva Covid-19, iar ”factorii psihologici pot fi facilitatori sau bariere majore”, subliniază specialiștii care au realizat Ghidurile UBB pentru pandemie și care propun o adevărată strategie de lucru pentru autorități, dar și o listă de recomandări pentru populație, astfel încât vaccinarea să aibă succesul dorit.

Astfel, scăderea reticenței la vaccinare dublată de ”creșterea intenției de vaccinare printr-o campanie de informare adaptată pentru diferite segmente de populație” se află pe lista obiectivelor majore întocmită de specialiștii Universității Babeș-Bolyai în Ghidul general al UBB pentru pandemie (pag.4-5).

vaccinare-campanie
Foto: Pexels.com
ADVERTISING

Încă de la început aceștia menționează rolurile diferite pe care ar trebui să le îndeplinească specialiștii din diverse domenii pentru ca această criză sanitară să fie depășită cu succes.

Specialiștii în sănătate publică sunt cei care prescriu intervențiile necesare la nivel social în cazul pandemiei. Psihologia și specialiștii în modificări cognitiv-comportamentale sunt cei care trebuie să favorizeze asimilarea acestor prescripții în comportamentul individual, adăugând propriile recomandări cu relevanță psihologică.

Specialiștii în comunicare, în colaborare cu experții în sănătate publică și psihologie, transferă apoi eficient aceste cunoștințe către populație.

ADVERTISING

Din păcate, până acum, măsurile luate la acest nivel s-au bazat mai ales pe o psihologie de simț comun, cu minimă informare din partea psihologiei științifice. Paradigma trebuie schimbată radical, pe coordonatele de mai jos”, se arată în documentul citat, din care redăm mai jos fragmentele referitoare la campania de vaccinare.

Sorin Paveliu, întrebare adresată "grupului de cenzură a informațiilor": De ce NU se fac conferințe de presă?

vaccin-seringi
Foto: Pexels.com

Factorii psihologici - Facilitatori sau bariere?

Iată recomandările și propunerile specialiștilor UBB, în condițiile în care ne pregătim pentru vaccinarea împotriva Covid-19:

ADVERTISING

Când, cum și unde ne vom putea vaccina antiCOVID în România

PENTRU POPULAȚIE:

  • Consultăm autoritatea medicală la care avem acces ușor (ex. medicul de familie) și/sau online (ex. Organizația Mondială a Sănătății).
  • Refuzăm contaminarea psihologică, informându-ne despre epidemie doar din sursele credibile și evitând să ne expunem mintea la surse necredibile și/sau la pseudoștiință.
  • Tinerii provaccinare să-și consilieze și ghideze seniorii sceptici, iar seniorii provaccinare să-și educe în această logică copiii/nepoții; dinamica familială și relațiile sociale sunt importante pentru a depăși eventuale bariere (inclusiv participarea împreună la vaccinare, acolo unde este posibil).
vaccin-fetita
Foto: Pexels.com
  • Cerere ca vaccinarea să aibă loc în condiții de siguranță și predictibilitate/rapiditate (loc/timp/procedură). ”

Vaccinarea este o oportunitate/un beneficiu și o posibilitate de a preveni riscuri majore.

Ghid UBB
vaccin-pexels
Foto: Pexels.com

PENTRU AUTORITĂȚI:

Factorii psihologici trebuie angajați de autorități în logica evidence-based, în baza concluziilor unor analize recente riguroase și comprehensive a literaturii de specialitate (vezi spre exemplu Brewer et al.(2017): Increasing Vaccination: Putting Psychological Science Into Action. Psychological Science in the Public Interest,18(3) 149–207), conform tabelului de mai jos (preluat cu scop educațional și public din Brewer et al., 2017).

Implementarea procedurală a acestor factori trebuie făcută de autorități în coroborare cu alte principii de psihologie, luând în calcul și profilul psihocultural al țării/regiunilor de interes  (UBB a pus la dispoziție un astfel de profil AICI).”

”Spre exemplu, fără a fi un plan comprehensiv, trebuie urmărite:

Mecanisme Comportamentale

Accesul facil la vaccinare (ex. fără cozi, fără timp pierdut, dacă se poate acasă/la locul de muncă pentru cei vizați).

Formularea implementațională a comportamentului dorit, dublată de:

  • Amorse/Reminders
  • Recompense
  • Folosirea de modele relevante (influencers) care să modeleze comportamentul.

Mecanisme Cognitiv-Emoționale

  • Informare corectă, transparentă și clară,
    - Cu implicarea specialiștilor credibili
  • Prezentarea vaccinului ca șansă/oportunitate și ca posibilitatea de prevenire a unui pericol, nu direct ca obligație
  • Restructurarea cognițiilor/emoțiilor antivaccinare, prin înlocuirea acestora cu cogniții/emoții provaccinare
    - Noile cogniții/emoții provaccinare trebuie proceduralizate și incluse  în  formule comportamentale implementaționale.
vaccin-campanie
Foto: Pexels.com

Mecanisme psihosociale

  • Promovarea prin campanii a unor valori, cogniții și emoții provaccinare.
  • Contagiune provaccinare prin rețele sociale.
  • Folosirea autorității în contextul concentrării puterii sociale.
  • Folosirea responsabilității individuale în contextul autonomiei indivizilor.”
tabel-vaccinare


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇