Sunt foarte puține mașini care mai reușesc să mă impresioneze încă de la prima privire sau de la primul contact. În ultima perioadă, pe această listă s-au regăsit Toyota GT86, Mazda MX-5, Suzuki Jimny, iar acum Honda e. Toate sunt japoneze, coincidență?
Honda e dorește să fie un vehicul exclusiv electric și exclusiv urban, instrumentul tău chic pentru deplasarea cotidiană.
Exterior
Fie îl adori, fie consideri că nu este genul tău de mașină și că preferi altceva. De când am văzut conceptul Urban EV am știut că Honda e va fi special. O simplitate gândită o descrie, o simetrie față-spate cum rar s-a mai văzut,
Honda e a avut ca model de inspirație prima generație Honda Civic din anii '70, dar și prima generație VW Golf, două exemple despre cum designul simplu poate vinde milioane de exemplare.
Unii au comparat citadina japoneză cu un urs panda, iar portul de încărcare central nu face decât să susțină această părere.
Și da, în locul oglinzilor laterale regăsim camere de luat vederi inteligente.
Interior
Supranumit "LOUNGE", cabina Hondei e este chiar mai spectaculoasă decât exteriorul. Dominat de cele cinci ecrane din bord, riști să pierzi din vedere calitatea materialelor, scaunele din material textil reciclat sau efectiv cât de aerisit este postul de conducere.
Spațiul în spate nu este extraordinar, dar vorbim aici despre o mașină de clasă mică, ce are motorul și tracțiunea amplasate deasupra punții spate.
Asta îi scade volumul portbagajului, ce se situează la o valoare de doar 171 l. Dar parcă este iertat atunci când te urci la volan și nu faci altceva decât să zâmbești.
Tehnologie
Unde să încep? Sistem de parcare automată? Da. Camere de luat vederi în locul oglinzilor laterale? Evident. Priză de 230V și port HDMI pentru a conecta PlayStation-ul și să te joci în timp ce mașina se încarcă? Desigur. Acvariu digital pe două dintre ecrane? Deja intrăm în sfera SF.
Adevărul este că inginerii japonezi au avut libertate totală cu această mașină și au reușit să integreze atâtea găselnițe tehnologice, încât după ce predai mașina și te urci în orice altceva, parcă te-ai întors în timp cu 10 ani.
Mai important este faptul că aceste tehnologii chiar te ajută, nu îți complică viața și sunt ușor de utilizat. Avem Apple CarPlay wireless, dar Android Auto cu fir. Și să nu uităm că tehnologia cea mai importantă se regăsește sub capotă.
Motorizări și echipări
În mod obișnuit ar fi două motorizări și două echipări, una pentru fiecare în parte, însă pe piața din România se vinde doar versiunea Honda e Advance, adică cea de top.
Asta se traduce printr-un motor electric de 154 cai putere, 315 Nm cuplu maxim și un pachet de baterii de 35.5 kWh capacitate brută sau 28.5 kWh capacitate utilizabilă.
Aceasta vine cu toate dotările disponibile și în afară de vopsea nu mai ai ce pune pe mașină, la un preț de 39.980 Euro cu TVA. Preț din care mai scazi aproape 11.000 Euro, dacă aduni programele Rabla și Rabla Plus.
Chiar și așa, 29.000 Euro nu sunt bani pe care îi are toată lumea să-i dea pe o mașină de oraș cu autonomie mică, însă vă asigur că dacă se potrivește nevoilor voastre, nu există variantă mai bună pe piață.
Honda e se încarcă în 16 ore de la o priză de 230V sau într-o oră dacă găsești un încărcător rapid de 50 kW.
Cum se conduce?
Pe scurt, genial. Raza de bracaj similară unui Tico o face extrem de manevrabilă în oraș. O poți întoarce aproape oriunde, te strecori acolo unde alte mașini, fie ele și mici, se chinuie.
Volanul este ușor de manevrat, vizibilitatea este excelentă, iar confortul suspensiilor este exemplar pentru o astfel de mașină ce cântărește 1548 kg la gol și care are un pachet de acumulatori situați în podea. Ai 5 moduri de regenerare pe care le accesezi din padele și din butonul B (braking) al selectorului transmisiei.
Cu puțină pricepere poți depăși autonomia WLTP declarată de 210 km. Eu am reușit 218 km și dacă eram mai atent reușeam și mai mult. Dar dacă nu te interesează autonomia sau consumul de curent, trece-o pe sport și vei avea o surpriză de proporții.
Mașina se trezește la viață, cei 154 cai putere sunt dezlănțuiți, iar tu vei atinge 100 km/h în 8.3 secunde. Ce-i drept, viteza maximă este limitată la 145 km/h, dar având în vedere că viteza legală în România este de 130 km/h, nu te poți plânge.
Du Honda e pe un drum virajat și atunci vei vedea ce înseamnă cu adevărat tracțiunea spate, centrul de greutate coborât, cuplul instant și direcția rapidă.
Mașina asta este un deliciu pe viraje, o mașină sport deghizată, un instrument precis, gata de atac mereu!
Verdict AutoVantage
Honda e a reușit să devină rapid una din mașinile mele preferate. Frumoasă, un produs de calitate, plină de tehnologie și cu o dinamică excelentă, mâine aș da banii pe ea. Dar pentru cineva care caută un model citadin electric există și opțiuni mai pragmatice (e-208, Corsa-e, ZOE).
Honda e are un preț pe măsură, o autonomie mică pentru anul 2020, iar portbagajul său nu o recomandă pentru drumeții mai lungi sau cumpărături mai mari. Singura opțiune este să rabatezi bancheta și să găsești multe stații de încărcare pe drum.
Citește și alte articole din categoria AUTO:
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.