Anxietatea de început de an este adesea tratată ca un fenomen sezonier: trece ianuarie, trece și neliniștea. În realitate, pentru mulți oameni, începutul de an funcționează mai degrabă ca un reflector. Scoate la suprafață tensiuni mai vechi, întrebări despre valoare personală, direcție și sens, care nu apar din senin, ci sunt deja acolo, în fundal.
Din perspectiva psihologiei adleriene, această anxietate poate fi înțeleasă printr-un concept central și extrem de actual: complexul de inferioritate. Nu ca etichetă patologică, nu ca diagnostic, ci ca mecanism psihologic activ, modelat de contextul în care trăim.
Ce este complexul de inferioritate?
Pentru Alfred Adler, sentimentul de inferioritate este o experiență universală și inevitabilă. El apare din diferența dintre limitările reale ale individului și idealurile către care aspiră. În forma sa sănătoasă, acest sentiment este motorul dezvoltării: ne împinge să învățăm, să ne adaptăm, să cooperăm și să găsim soluții.
Complexul de inferioritate apare atunci când acest sentiment nu mai este tranzitoriu, ci se fixează ca o concluzie stabilă despre sine: „nu sunt suficient”, „ceilalți se descurcă mai bine”, „oricât aș încerca, rămân în urmă”. Adler sublinia în conferințele sale publicate că problema nu este inferioritatea în sine, ci modul rigid în care individul ajunge să o interpreteze.
Această idee este clar formulată și de Herta Orgler în volumul Alfred Adler the Man and His Work, publicat inițial în 1939 și reluat în ediții ulterioare, apreciind complexul de inferioritate ca funcționând ca un filtru psihologic prin care individul își evaluează constant poziția în lume, mai ales în contexte de comparație și evaluare.
De ce este atât de prezent astăzi
Viața contemporană oferă un teren fertil pentru activarea sentimentului de inferioritate. Nu pentru că oamenii ar fi mai slabi decât înainte, ci pentru că evaluarea este aproape continuă. Social media expune versiuni atent selectate ale vieților altora, inteligența artificială accelerează ritmul muncii și ridică standardele de performanță. Online-ul comprimă timpul și creează impresia că progresul ar trebui să fie rapid, vizibil și constant.
Un exemplu comun: o persoană își începe ziua derulând rețelele sociale. Fără să își propună, intră într-o comparație continuă cu realizările, corpurile, relațiile sau stilul de viață al altora. Anxietatea nu apare din propria realitate, ci din raportarea constantă la un standard nerealist și impersonal.
În acest context, începutul de an amplifică tensiunea. Bilanțurile, rezoluțiile și obiectivele devin ușor dovezi ale eșecului personal, mai ales atunci când sunt construite pe fundalul unui complex de inferioritate deja activ.
Anxietatea ca semnal, nu ca dușman
Un punct esențial în abordarea adleriană este reinterpretarea anxietății. Ea nu este un defect de eliminat, ci un semnal psihologic. Indică faptul că persoana încearcă să atingă un ideal perceput ca obligatoriu, fără a avea încă resursele sau claritatea necesare.
În viața de zi cu zi, acest lucru se vede în forme simple: amânare, perfecționism rigid, oboseală constantă, dificultatea de a începe sau de a finaliza sarcini. Adler arată că oamenii nu sunt paralizați de frică, ci de concluziile pe care le trag despre propria valoare.
Cinci linii-ghid pentru gestionarea anxietății
Este important de subliniat: nu sunt rețete. Sunt recomandări generale, care trebuie gândite, adaptate și testate de fiecare persoană în propriul ritm.
- Mutarea focusului de la comparație la direcție personală
În locul întrebării „unde sunt față de ceilalți?”, o întrebare mai utilă este „în ce direcție merg eu?”. Clarificarea direcției personale reduce presiunea evaluării externe. - Transformarea idealurilor rigide în obiective testabile
Idealurile absolute alimentează inferioritatea. Obiectivele mici, flexibile și observabile creează spațiu pentru învățare și ajustare. - Construirea sentimentului de competență prin experiență
Adler sublinia importanța experiențelor reale de competență. A face, a greși, a corecta sunt pași normali, nu dovezi de incapacitate. - Gestionarea conștientă a expunerii online
Nu este necesară eliminarea completă a online-ului, ci conștientizarea efectului său emoțional, pauzele și filtrarea conținutului reducând presiunea comparativă. - Reconectarea cu utilitatea și cooperarea
În psihologia adleriană, sentimentul de valoare este legat de contribuție și apartenență, iar anxietatea se diminuează atunci când persoana iese din izolarea autoevaluării continue.
Un proces, nu un obiectiv de calendar
Depășirea anxietății nu este un proiect de început de an, este un proces de ajustare continuă a relației cu sine, cu ceilalți și cu lumea. Complexul de inferioritate nu dispare complet, dar poate fi transformat din sursă de blocaj într-un motor de creștere.
Poate că adevărata schimbare nu începe atunci când ne propunem să fim altcineva, ci atunci când învățăm să mergem mai coordonat în concordanță cu cine suntem deja.
Alte articole ale psihoterapeutului adlerian George Chiriacescu.