Dosarul Pantelimon: Una dintre victime a fost deshumată, la mai bine de un an și jumătate de la moarte

Dosarul Pantelimon: Una dintre victime a fost deshumată, la mai bine de un an și jumătate de la moarte
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Una dintre victimele din Dosarul Pantelimon a fost deshumată, miercuri, din Cimitirul Metalurgiei din Bucureşti.

Trupul a fost ridicat şi transportat la Institutul Naţional de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.

Procurorii nu au oferit informaţii oficiale cu privire la procedură. Anunţul a fost făcut de avocatul Adrian Cuculiş.

”Deşi în acest moment nu se cunosc exact beneficiile probatorii, iar în acelaşi timp este în desfăşurare şi o expertiză suplimentară care să stabilească legătura de cauzalitate între scăderea noradrenalinei şi deces, a fost luată una dintre cele mai intruzive măsuri, respectiv aceea a deshumării cadavrului.

Se cunoaşte din alte expertize că, indiferent de concentraţia de noradrenalina, aceasta nu poate fi identificată în corpul victimei la mai bine de un an şi jumătate de la înhumare”, a transmis avocatul.

În 5 iunie, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti anunţau extinderea urmăririi penale în dosarul privind decesele din Secţia ATI de la Spitalul Clinic de Urgenţă ”Sf. Pantelimon” Bucureşti.

Sunt vizaţi patru medici, în legătură cu decesul unor pacienţi în intervalul 16.03.2022 – 04.04.2024.

Spitalul Sfântul Pantelimon Bucureşti a fost în centrul unui scandal de proporţii, în anul 2024, când un asistent medical a sesizat că 20 de pacienţi ar fi murit din cauza administrării necorespunzătoare a unui medicament.

Personalul de pe Secţia ATI a fost acuzat că a scăzut intenţionat dozele de noradrenalină.

Au fost demarate mai multe anchete, fiind trimis la unitatea medicală inclusiv Corpul de Control.

Doi medici au fost arestaţi, fiind acuzaţi de omor calificat cu premeditare, după moartea unui pacient de 54 de ani căruia i-ar fi fost scăzută doza de noradrenalină. Ulterior, cei doi medici au fost puşi în libertate.

Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care a decis punerea în libertate a celor doi medici inculpaţi pentru omor cu premeditare, a constatat că martorii din dosaru au dat declaraţii contradictorii.

De asemenea, judecătorii care au infirmat decizia de arestare preventivă fac referire şi la starea conflictuală existentă între angajaţii de la secţia de anestezie-terapie intensivă a spitalului, invocând ”o posibilă relaţie de duşmănie” între o martoră a acuzării şi una dintre doctoriţele inculpate.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇