Frica de dentist versus frica de COVID-19: Masca a devenit aliat pentru intervenții inestetice

Frica de dentist versus frica de COVID-19: Masca a devenit aliat pentru intervenții inestetice
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pe lângă proverbiala frică de dentist, pacientul român (și nu numai) se află prins între alte două mari frici apărute în contextul dificil pe care-l trăim cu toții din primăvară.

Pacientul de stomatologie e hărțuit între frica de a nu lua Covid și frica de a nu se închide din nou cabinetele stomatologice, așa cum s-a întâmplat în martie.

Sigur, ambele temeri sunt cât se poate de justificate, atâta timp cât însăși închiderea cabinetelor stomatologice la debutul pandemiei le-a pus o etichetă de eventuale viitoare focare.

ADVERTISING

Între timp, toată comunitatea stomatologică a respirat ușurată când au apărut primele studii care certificau faptul că rata infecției cu Covid 19 printre stomatologi e, de fapt, foarte mica, sub 1% conform sondajului realizat de American Dental Association în iunie 2020.

Adevărul e că dentiștii prin natura profesiei au fost mereu expuși la o multitudine de afecțiuni și în acest caz apropierea de pacient, lucrul în zona feței și eliberarea de aerosoli în atmosferă au fost considerați factori de risc pentru răspândirea infecției cu Covid 19.

ADVERTISING

Dar, din fericire, au evoluat mult și mijloacele de protecție și s-au instaurat mereu noi protocoale de sterilizare și de combaterea infectării încrucișate, iar de la începutul pandemiei s-au mai adăugat unele noi, specifice prevenirii infectării cu Covid 19 a pacienților, dar și a personalului medical.

Reguli precum:

  • triajul minuțios,
  • dezinfectarea mâinilor,
  • îmbrăcarea medicului și pacientului în echipamente de protecție de unică folosință,
  • clătirea gurii de către pacient cu apa oxigenată înaintea tratamentului,
  • dezinfectarea riguroasă a aerului și suprafețelor cu ajutorul aparatelor UV și al nebulizatoarelor sunt de natură să asigure un context de protecție pentru desfășurarea tratamentelor stomatologice fără teamă de Covid.
ADVERTISING

Aparatele ortodontice, ascunse sub măști

Pe de altă parte, noile reguli legate de obligativitatea purtării măștilor au înlesnit pacienților de stomatologie depășirea altor temeri legate de tratamentele dentare pe care le doreau demult, dar nu le făceau din cauza perioadei inestetice din timpul desfășurării lor.

De exemplu, foarte mulți pacienți nu mai au reținerea de a-și pune aparate ortodontice, acum brackeții putând fi ascunși cu brio sub mască. Alți pacienți își fac curaj pentru reabilitări orale complexe (extracții, implanturi, lucrări protetice mari...), deoarece mulți lucrează de acasă și nu mai stau cu teamă că se vor umfla sau le va cădea lucrarea provizorie la birou.

Sfatul meu este să mergeți liniștiți la dentist și în perioada următoare, deoarece această perioadă aparent nefastă ar putea fi favorabila pentru a face lucruri și pentru sănătatea noastră.

Dr. Ramona Hirbu, medic specialist stomatologie generală Clinica Ideal Dental

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇