Scopul lui Putin nu este despre Ucraina, nu e vorba aici de restabilirea Rusiei Mari, acestea sunt povești vechi, instrumente depășite. Scopul a fost de a schimba ordinea mondială, iar aceasta deja s-a schimbat, nu ne vom mai întoarce niciodată la viața de dinainte.
Asta spunea Ofer Fridman, profesor de studii de război, la King’s College din Londra, autorul volumului Russian „Hybrid Warfare”: Resurgence and Politicization, încă din 2022, la câteva săptămâni după ce Putin a declanșat războiul de agresiune asupra Ucrainei.
Putin a creat un cutremur geopolitic, iar noi acum suntem prea preocupați de ce se întâmplă astăzi în Ucraina, ca să mai înțelegem scara și magnitudinea acestui cutremur geopolitic declanșat odată cu războiul, explica Fridman, în interviul pentru spotmedia.ro, detaliind consecințele invaziei Ucrainei, deși războiul era încă în faza de debut:
„Sunt consecințe și precedente care au fost deja create peste tot, în Germania, înăuntrul Uniunii Europene, chiar și în Elveția. Nu mai este vorba doar de victimele civile din Ucraina, care, e adevărat, sunt o tragedie.
Ucraina și Rusia produceau împreună 40-50% din necesarul de cereale și de ulei pentru a hrăni Africa. Cine mai hrănește acum Africa? În acest moment e iarnă, ne bazăm pe recoltele din anul trecut, pe depozite, dar vine deja sezonul de însămânțare, ori dacă în Ucraina nu se mai cultivă nimic, nici nu va mai fi vreo recoltă.
Nu e vorba doar despre petrol și gaze. De pildă, îngrășămintele: 25% din necesarul Europei venea din Rusia și tocmai am oprit complet exporturile rusești. Cum mai cultivăm plantele în Europa? Ce vom face cu prețurile la aluminiu, aur, titanium sau alte materii prime care depindeau de exporturile rusești?
Uniunea Europeană are suficiente rezerve în economiile țărilor membre pentru a încerca să atenueze undele de șoc, dar acesta nu este deloc cazul Africii sau Orientului Mijlociu, sau al țărilor din Asia sau din America Latină. Acolo unde hrana începe să lipsească vor apărea focare de instabilitate politică și vor fi mai multe conflicte și războaie, care vor amenința și mai mult rețelele de aprovizionare globală și așa mai departe.
Nu e vorba doar despre transporturi, ci de crearea de materii prime. Așa cum în Africa, deși există zăcăminte bogate, din cauza instabilității politice, nu se poate realiza distribuția lor.
Există așadar un cutremur geopolitic. În timp ce noi suntem acum preocupați de bombele care cad în Ucraina, ceea ce este normal, acolo este o catastrofă umanitară care trebuie oprită cât de repede posibil, acest cutremur geopolitic se răspândește în lume. Nu a fost niciodată vorba doar despre Ucraina.
Nici propunerile pe care Putin le-a făcut către NATO, înainte de escaladare, nu erau doar despre Ucraina. Ucraina nu va putea niciodată să se alăture NATO fără permisiunea Rusiei. Are dispute teritoriale pe propriul teritoriu, iar Rusia este cea care le controlează și, fără că Rusia să accepte, Ucraina nu va fi în NATO.
Astfel că nu era vorba că Ucraina se va alătura NATO, ci un test dacă NATO își va sacrifica principiile".
Modificările de putere și consecințele atât economice, cât și democratice, s-au adunat în acești ani de război, după cum le proiecta profesorul Fridman. Consecința maximală însă s-a văzut în noaptea de vineri spre sâmbătă, când, deși se afla în SUA, Vladimir Putin este cel care a obținut rolul gazdei și a avut primul cuvânt la declarațiile de presă comune cu Donald Trump. A fost un test, pe care Donald Trump nu l-a trecut.
- Ce s-a obținut în Alaska: Putin a sfidat Kievul și Europa și a propus următoarea întâlnire la Moscova (Video)
- Trump spune că întâlnirea sa cu Putin a fost de nota 10, restul depinde de Zelenski
Ce a primit Putin de la Trump: „Noi suntem jucătorii mari"
Miza lui Putin era să arate lumii că Rusia are avantajul și asta cu cinism, pentru că Rusia are avantajul unei autocrații care își permite să folosească crima de război, pentru a fi așezată la masă doar cu SUA, după cum remarca Oana Popescu Zamfir, expert Global Focus, la Punctul pe știri de la Rock Fm.
„În foarte mare măsură, scopul lui Vladimir Putin nu se referă doar la Ucraina, nu se referă doar la această zonă și la obiectivele pe care le are vizavi de regiunea noastră, aceea de a controla pe cât posibil, printr-o așa-zisă sferă de influență, regiunea Mării Negre, aceea de a ține NATO departe de granițele Rusiei. Astea sunt niște obiective secundare.
Obiectivul principal este acela de a negocia locul Rusiei în noua arhitectură globală de securitate, care este foarte mult influențată de poziția Statelor Unite și a Chinei una vizavi de cealaltă.
Vedem că această dinamică nu e rezervată doar Rusiei. Vedem, de exemplu, toate evoluțiile din Orientul Mijlociu, felul în care Israelul încearcă să se poziționeze în regiune, felul în care Iranul este din ce în ce mai marginalizat. Vedem că Turcia este într-un proces accelerat de reafirmare a locului ei și a mizei pe care o reprezintă pe continentul eurasiatic.
Și atunci, scopul ultim al lui Vladimir Putin a fost, până la urmă, acela de a avea o monedă de negociere cu americanii. Deci, conflictul din Ucraina și faptul de a arunca în aer situația de securitate din această regiune îi deschide lui Vladimir Putin posibilitatea unor discuții cu Washington-ul, pe care și le dorea dintotdeauna. Moscova a privit doar Washington-ul ca un partener strategic de dialog.
Or, iată că o încercare agresivă de recâștigare a terenului a atras atenția americanilor, cum era previzibil și atunci pentru Putin, întâlnirea este o primă victorie importantă, pentru că el asta și-a dorit încă de la bun început, să fie o declarație manifestă a faptului că Rusia este o putere globală, care se apropie de anvergura strategică a Statelor Unite.
Drept pentru care doar cu Statele Unite are ceva de discutat, inclusiv atunci când e vorba de situația de securitate pe continentul european.
Sigur că asta poate să ne îngrijoreze. Sigur că asta poate să semene cu o nouă Ialta, pentru că în momentul în care vorbim despre negocierea poziției Rusiei în această arhitectură globală de securitate, principalul interes al Rusiei este ca nicio decizie pe continentul european să nu se ia fără ea.
Miza asta rămâne, asta va încerca să obțină de la Donald Trump, un fel de modalitate de a spune: „Noi suntem jucători mari, noi și cu China, Europa o să facă ce o să i se spună și oricum are mijloace limitate, drept pentru care, hai să ne înțelegem noi conform cu interesele noastre și după aceea, ceilalți se vor alinia”.
Ce poate urma: masa Europei
Cu toate că Europa a lipsit de la masa Trump - Putin, ea nu se lasă scoasă din joc. Înainte de întâlnirea prezentată ca aceea a „titanilor", premierul britanic Keir Starmer a transmis un mesaj puternic de sprijinire a Ucrainei - o fotografie postată pe Facebook, mai puternică și în contrast aprioric cu aplauzele pe care Donald Trump le-a schițat, când l-a întâmpinat pe Vladimir Putin.
Uniunea Europeană a reușit să facă enorm în ultimul an, adică am reușit în primul rând și cred că asta este strategia europeană, să fim o prezență de neocolit, remarcă Oana Popescu Zamfir.
„Nu ne ridicăm în momentul ăsta la anvergura strategică a Statelor Unite, dar reușim prin ce facem să nu putem fi neglijați la masa negocierilor, că e vorba de sprijinul acordat Ucrainei, că este vorba de eforturile de înzestrare, de a convinge SUA că au nevoie de parteneri globali în competiția cu zona indopacifică, toate lucrurile astea s-au reușit în timp record și în clipa de față liderii europeni reușesc să împiedice tentația pe care ar putea să o aibă Donald Trump de a gestiona singur".
Pe de altă parte, nu putem să nu luăm în considerare faptul că România, în ultimii ani, deceniul Klaus Iohannis, a ratat potențialul maxim pe care îl avea în politică externă și de securitate.
„E suficient să ne uităm în câte din aceste formate minilaterale, România nu a fost unul din statele care să încerce să seteze agenda Uniunii Europene. Noi am fost mai degrabă cei care ne-am raliat agendei celor mari, așa cum îi vedem noi, deși noi suntem a șasea putere din UE ca putere de vot în Consiliul European. Deci ne-am ratat acest acest potențial./.../
Ultima victorie reală este exact această adoptare a abordării strategice a Uniunii Europene asupra Mării Negre, care este o victorie a României și principalul promotor a fost România, în condiții destul de vitregi. Deci, când vrem, ne iese.
Și atunci, firește că dacă te uiți la celelalte state și te întrebi de ce ar invita și România la masa, România cu ce vine, ce ar avea de adus? Opinii pe care, în general, le avem foarte echilibrate, corecte? Da, dar opinii pot cere la telefon, bilateral, într-o conversație, nu e nevoie să fim la masă. La masă ești ca să poți să faci parte din negociere și să vii cu propuneri, să vii cu ceva, cu investiții, să inițiezi ceva, să te angajezi, că tu, la rândul tău, vei mobiliza pe alții în direcția respectivă.
Acolo unde noi o facem, de exemplu, pe Republica Moldova și agenda ei de integrare europeană, nimeni nu ne pune obstacole, toată lumea se bucură că o facem, ne încurajează, ne sprijină și a făcut-o România cu succes în ultimii ani. Dar trebuie să avem mai mult de atât. Și atunci, în momentul de față, eu zic că România e într-o poziție bună vizavi de performanța noastră din ultimii ani, pentru că totuși, atuul nostru fundamental e că suntem vecini ai Ucrainei, că suntem foarte echilibrați și constructive.
Foarte mulți ne-ar prefera pe noi la masă sau în anumite formate de cooperare, decât Bulgaria, care Bulgaria rămâne mult mai mult în siajul Rusiei, de exemplu, sau sub influență rusă. Ne-ar prefera pe noi mai degrabă decât alte țări din Europa Centrală, pentru că vedem că Slovacia este pe o traiectorie îngrijorătoare din punct de vedere al standardelor democratice, Cehia, la rândul ei, riscă să aibă din nou, cel puțin parțial, o influență rusească.
Balticii și polonezii sunt extrem de vocali și unilaterali cumva în abordarea lor, într-un context în care totuși noi reprezentăm o zonă de sud a flancului estic, care e diferită de zona de nord și unde noi putem să fim o punte către Turcia, de pildă.
Deci, e nevoie de de noi, singurul fapt care ne scoate de la masă este dacă și performăm ca atare sau nu, că noi ne-am obișnuit de ani de zile să tot vorbim despre poziția noastră cheie. Păi suntem noi aici, dar iată că ne ocolesc toate țevile de gaz posibile, ne ocolesc toate coridoarele de comerț între Europa și Asia.
Nu e ca și cum dacă avem poziția asta, alții din jurul nostru nu au la rândul lor și dacă oferă condiții mai favorabile, iată că toate aceste coridoare trec pe la ei, nu pe la noi. Deci, simpla poziție ne ajută foarte mult, dar nu face totul pentru noi", explică experta Global Focus.
Nu e momentul să ratăm politica internă și ar fi un risc imens ca România să piardă avantajul de a fi ales un președinte pro-european, evitând astfel capcana rusească însă, avertizează aceasta:
"Cred că există înțelegere a faptului că ăsta este un moment crucial în care foarte multe lucruri se așază și se așază pentru ani de zile de acum încolo. Deci, ce facem acum nu are doar impact pe termen scurt. Ce se întâmplă mâine cu războiul din Ucraina sau dacă Republica Moldova devine sau nu în partea Uniunii Europene are impact pe termen lung.
Mi se pare că și președintele și ministra de externe sunt cumva mult mai disciplinați în a asculta aparatul și a lăsa acea parte a administrației și a diplomației care e funcțională, care e capabilă, doar că a fost cronic subfinanțată, nevalorizată și cumva demobilizată total, să aibă o voce, să funcționeze, să sugereze direcții, să-și facă treaba și execută pașii pe care trebuie să-i execute la vârf liderii, adică vizitele, gesturile de protocol, mesajele de interes și implicare din partea României.
Mai rămâne chestiunea foarte spinoasă a reformei interne, pentru că România, dacă n-a avut o politică externă mai dinamică a fost pentru că la vârf nu s-a vrut și nu s-a mișcat, iar asta se pare că s-a reparat deja.
Dacă România este ascultată în momentul de față, dacă România are un avantaj atunci când vrea să fie parte din diverse formate, acela este că ne-am ales un președinte de orientare pro-democratică, în contextul unor dificultăți atât interne, cât și externe și interferențe masive. Și totuși la vot populația s-a orientat în această direcție.
Dar dacă lucrul ăsta nu se va mai întâmpla, dacă România va începe să dea înapoi din punct de vedere al standardelor democratice, dacă o majoritate a populației va susține curente de orientare radicală, extremistă, ceea ce deja vedem că se întâmplă, n-o să mai avem statutul ăsta".