Dacă europenii vor un scaun la masă sau chiar să stabilească ei propriul lor viitor, trebuie să formuleze aceste ambiții și să aloce resursele corespunzătoare. Este cât se poate de simplu, argumentează experta în securitate Iulia Joja, profesor adjunct la Universitatea Georgetown și cercetătoare la Middle East Institute, specializată în securitatea europeană și a Mării Negre.
Din punct de vedere economic, Europa este o mare putere. Din punct de vedere politic, se pare că refuză să fie, spune Iuia Joja, analizând premisele întâlnirii anunțate între președinții Trump și Putin, în Alaska.
Există o îngrijorare crescândă în Ucraina și Europa cu privire la summit-ul din Alaska. A reușit Putin să-l păcălească pe Trump, folosind nu doar celebra tactică rusească de negociere – fără a ceda nimic – , ci chiar incompetența trimisului lui Trump, care se pare că a înțeles greșit intențiile Moscovei?
Se pare că au existat probleme de interpretare de protocol, de înțelegere cu privire la teritorii și probleme de înțelegere. Se pare că există în continuare probleme de înțelegere fundamentală cu privire la obiectivele Rusiei în Ucraina și în raport cu Europa.
- Război și pace în Alaska. Ce urmăresc Trump, Putin și Zelenski
- Europenii se tem că vor rămâne o notă de subsol în istorie, în timp ce Putin caută un acord cu Trump
- Mesajul liderilor din 26 de țări UE înaintea summit-ului Trump-Putin: Ucraina trebuie să aibă libertatea de a-și decide viitorul
Europenii își exprimă îngrijorarea, dar par incapabili să decidă asupra viitorului securității propriului continent.
În ultimele zile, în contextul știrilor cu privire la summit-ul din Alaska și în contextul impresiilor după întâlnirea de vineri a lui Witcoff la Moscova, voci europene ies în media pentru a sublinia, de exemplu, faptul că partea rusă nu a menționat săptămâna trecută obiectivele maximaliste cu privire la Ucraina.
Dar Rusia nu a încetat, nu a fost de acord cu niciun fel de armistițiu în ultimele luni, nici măcar unul punctual și nu a renunțat niciodată la obiectivele maximaliste, adică nu recunoaște suveranitatea Ucrainei. Europenii ar fi putut oricând, pe parcursul ultimului an sau pe parcursul ultimelor șase luni, să stabilească obiectivele pentru finalizarea conflictului.
Summit-ul din Alaska este fără Ucraina. Revenim la împărțirea lumii între marile puteri? Unde Europa nu este considerată ca atare.
Nu știu dacă am fost vreodată în lumea în care cei mari nu încearcă să decidă numele celor mici.
Europa sau puteri din Europa erau considerate până de curând mari puteri. Dar europenii preferă de câteva decenii să lase tătucul de la Washington să decidă în numele lor, indiferent, se pare, de atitudinea acestuia legată de Europa.
Din punct de vedere economic, Europa este o mare putere. Din punct de vedere politic, se pare că refuză să fie.
Președintele Trump a dat asigurări că îi va informa europeni și că îi va lua în considerare sau le va asculta ideile. Dacă europenii vor un scaun la masă sau chiar să stabilească ei propriul lor viitor, trebuie să formuleze aceste ambiții și să aloce resursele corespunzătoare. Este cât se poate de simplu. Statele Unite, de exemplu, în urmă cu aproximativ o lună, au oferit ca Europa să cumpere arme pentru Ucraina.
Până acum câteva zile, când au apărut cele mai recente știri, s-au oferit voluntar patru state europene. Doar patru, care împreună cumpără în valoare de un miliard euro de dolari, în condițiile în care cam un miliard și ceva era valoarea pe care o alocau Statele Unite armelor pentru Ucraina lunar, pe vremea lui Biden.
PIB-ul Europei este comparabil cu PIB-ul Statelor Unite. Este o problemă fundamentală, un război european, nu unul american și totuși, în condițiile în care ar fi normal ca europenii să plătească pentru arme pentru a ține departe rușii de propriile lor granițe, iată că doar Olanda, Danemarca, Suedia și Norvegia s-au oferit până acum să cumpere arme pentru ucraineni. Restul, inclusiv statele de pe flancul estic, nu știm ce așteaptă.
Nu doar Putin pare a trage de timp când vine vorba de soluționarea războiului . Trump pare a juca un joc similar, în oglindă - vorbea de sancțiuni, de termene ultimative, după care, convenabil, chiar în momentul expirării acestor termene, apare acest nou cadou aruncat către presā, un summit promițător cu agresorul rus. Care sunt mizele lui Trump aici? Sunt de politică internă, mai degrabă?
E o problemă deja de credibilitate, rezolvarea războiului a fost promisă într-o zi, în trei zile, în 100 de zile.
Anul trecut șase, șapte luni, au fost impuși termeni limită aleatorii, după care au fost anulați, inclusiv săptămâna trecută.
În loc să interpretăm lipsa de coerență drept joc sau strategie, haideți să ne uităm la date. Statele Unite nu au impus pe parcursul acestui mandat sancțiuni Rusiei deloc. Ba chiar au ridicat o parte din sancțiuni și nu mai vor să livreze arme. Nici măcar nu onorează armele alocate de către fosta administrație.
Iar acestea, știm foarte bine, sunt cele două moduri de a influența războiul în favoarea Europei. Washingtonul vorbește urât de Zelenski, vorbește frumos de Putin pe care îl caută, nu-i așa?, Curtea Internațională pentru crime de război.
Realitatea este că Washingtonul arată, prin declarații și prin acțiuni, că a schimbat partea sau, cum se spune în română, a întors armele.
Doar că nu e expresia corectă, pentru că nu sunt arme, nu-i așa? Până acum, în timpul acestui mandat, sigur că există posibilitatea ca Washingtonul să schimbe poziția, însă nu a făcut-o în ultimele șapte luni, timp în care Rusia terorizează civilii comițând crime de război zilnic. Putem spera că se va schimba ceva, însă datele nu sugerează șanse foarte mari.
Sunt discuții în media cu privire la negocieri în spatele ușilor închise pentru a stabili o linie de contact, o linie de comunicare prin Belarus. Și în acest context se confirmă ceea ce vedem în retorica lui președintelui american și a Washingtonului per ansamblu, că este acordată extrem de multă considerație lui Putin pentru a putea să-l convingă să se așeze la masa de negocieri.
O situație care este în sine cu totul și cu totul paradoxală, pentru că, nu-i așa, Rusia este o putere infimă în comparație cu Statele Unite, președintele rus este căutat pentru crime de război.
Și totuși Washingtonul face niște eforturi disproporționate pentru a-i face pe plac și pentru a-i acorda această scenă și această atenție lui Putin, găsind inclusiv o locație care să fie suficient de convenabilă și să pună într-o lumină suficient de bună pe Putin.
Rusia a încetat de ceva timp să-si facā publice datele despre indicatorii economici. În condițiile unei economii de război, acest lucru poate indica - şi experții occidentali asta cred - o agravare accentuată a stării economiei rusești. De ce SUA nu folosesc metodele presiunii economice, fiind, aparent, dispuse să renunțe la ele exact când ar putea da rezultate?
Singurul lucru pe care putem să-l deducem în acest context este faptul că nu impune sancțiuni fie pentru că nu consideră Rusia vinovată, fie pentru că consideră că nu ar fi eficient, deși există un consens la nivelul experților pe ambele părți ale Atlanticului, că aceasta este metoda și astea sunt solicitările din partea Ucrainei - impunerea de sancțiuni economice pentru a gestiona și a limita mașinăria de război a Rusiei, care amenință nu numai Ucraina, ci și Europa.
Și putem să deducem, de asemenea, că nu sunt impuse asemenea măsuri pentru a-l aduce pe Putin la o discuție cu omologul său american.
Se apropie alegerile din Republica Moldova, iar provocările rusești, indirecte sau pe fațā, se multiplică exponențial. În ultimele zile avem un cocktail exploziv de știri false, afișe provocatoare la adresa nu doar a PAS sau a Maiei Sandu, dar chiar şi a României, declarații revizioniste deschise la adresa României din partea lui Dodon, regrupări de forțe pro-rusești, inclusiv reactivarea oligarhului-dictator Plahotniuc, tot în aceeași direcție de atac. Cum ar arăta situația geostrategică cu o Moldovă întoarsă cu 180 grade? Și cum evaluați schimbarea de politică externă a României - față de R. Moldova, cu interdicția pusă lui Ion Ceban și președintele Dan în vizită neoficială în Moldova, alături de Maia Sandu, la un festival popular?
Războiul hibrid al Rusiei în contextul alegerilor evident că arată catastrofal pentru interesele României, să avem o Moldova pro-Putin sau un parlament moldovean majoritar pro-Putin. Evident și mai catastrofal ar fi pentru moldoveni în sine și, nu în ultimul rând, ar fi o catastrofă și pentru UE și pentru procesul de integrare.
Rusia acționează în Moldova din ce în ce mai agresiv, pentru că nu are motive să se oprească. Iar interesul Kremlinului este să submineze Occidentul, care, privit de la Moscova, are acum capitala la Bruxelles.
Bruxelles-ul este cel care se opune intereselor Rusiei maximaliste în Ucraina, în Republica Moldova. Încearcă integrarea celor două în interiorul său în cadrul Uniunii și este cel care impune sancțiuni împotriva Rusiei și livrează arme.
Deci este normal ca Rusia să redefinească relația de inamic sau de opoziție în raport cu Bruxelles-ul de ceva timp. Și atunci este de asemenea de așteptat să fie agresivă în Republica Moldova.
Întrebarea este ce fac Uniunea Europeană și România, pentru a-și apăra interesele și pentru a ajuta Republica Moldova? Sigur, Uniunea Europeană a promis investiții, dar nu sunt palpabile pentru cetățeni în acest moment.
Știm foarte bine că problema centrală pe care o are Republica Moldova este legată și de nivelul de dezvoltare, de sărăcie și de lipsa resurselor umane, pentru că e foarte greu să atragi resurse umane competente în condițiile în care ai salarii foarte mici și acestea au posibilitatea să lucreze în Uniunea Europeană sau în alte regiuni dezvoltate.
Acum, pe acest fond, România face vizite formale și informale, ceea ce este o schimbare cât se poate de binevenită și foarte importantă. Dar este o chestiune de PR și, dacă tragem linia, lipsește o strategie a României de a combate efectele războiului hibrid în Republica Moldova, în contextul pe care îl știam, îl anticipam al acestor alegeri cruciale, vitale pentru Chișinău, pentru Republica Moldova.
O asemenea strategie trebuie să fie anunțată în detaliu, trebuie să includă fonduri, resurse alocate și, mai ales pe fondul problemei resurselor umane, să vină cu expertiză guvernamentală care să fie dislocată, trimisă temporar în Moldova, fie că e vorba de asigurare a alegerilor, fie că e vorba, cel mai important, de asigurarea pregătirilor alegerilor, de combaterea războiului hibrid, și de a absorbi fondurile de integrare și care sunt alocate de către Uniunea Europeană tocmai pentru a face aceste investiții din partea Occidentului și din partea României palpabile pentru alegători.
Transcriptul interviului a fost realizat cu aplicația Vatis Tech