Președintele României, Nicușor Dan, a avut o discuție, marți, cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski în care l-a asigurat, potrivit unui comunicat de presă, de sprijinul României pentru o pace justă și durabilă, care nu se poate construi fără Ucraina, fără respectarea suveranității și integrității teritoriale a acesteia.
„Președintele României, Nicușor Dan, a avut astăzi o convorbire telefonică cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în cadrul căreia a reafirmat sprijinul României pentru o pace justă și durabilă, care nu se poate construi fără Ucraina, fără respectarea suveranității și integrității teritoriale a acesteia și fără ca poporul ucrainean să își decidă liber viitorul.
Președintele Dan l-a asigurat pe președintele Zelenski că, împreună cu partenerii europeni și transatlantici, vor continua susținerea Ucrainei pentru un viitor sigur, stabil și democratic în regiune”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.
Nicușor Dan a scris despre acestă discuție și pe rețeaua X.
„I-am prezentat punctul meu de vedere, și anume că avem nevoie de o pace cuprinzătoare și durabilă în Ucraina, astfel încât atrocitățile comise zilnic de Rusia să înceteze. România susține eforturile președintelui Trump de a ajunge la o soluție.
Acordul trebuie să fie just, durabil și sustenabil. Pacea cu Ucraina trebuie obținută la masa negocierilor. România susține suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei. În calitate de vecin și partener, România va continua să fie alături de Ucraina în toate eforturile de a ajunge la o pace justă pentru poporul ucrainean”, a scris președintele.
El a anunțat și că a acceptat invitația președintelui Zelenski de a face o vizită la Kiev în această toamnă.
Nicușor Dan a semnat declarația comună a liderilor UE
Anterior, în cursul zilei, Nicușor Dan a salutat public inițiativa președintelui american Donald Trump de a contribui la încheierea războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, subliniind însă că o soluție de pace trebuie să fie „justă și durabilă”.
„Salut eforturile președintelui Donald Trump de a contribui la încheierea războiului ilegal declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și de a construi o soluție de pace justă și durabilă”, a transmis Nicușor Dan, într-un mesaj postat, marţi, pe platforma X (fostul Twitter).
Preşedintele a precizat că a semnat alături de alți lideri europeni o declarație comună care reafirmă principiile fundamentale în orice negociere de pace: „Pacea nu se poate construi fără Ucraina, fără respectarea suveranității și integrității teritoriale a acesteia și fără ca poporul ucrainean să își decidă liber viitorul.”