Premierul Ludovic Orban a anunţat că ministrul Economiei, Virgil Popescu, şi cel al Transporturilor, Lucian Bode, au forme uşoare de COVID-19 şi îşi exercită de acasă, din izolare, atribuţiile de deţinători ai portofoliilor.
„Sunt cu simptome uşoare amândoi miniştrii, Virgil Popescu şi Lucian Bode. (…) Ei sunt în izolare la domiciliu şi muncesc de acasă, îşi exercită atribuţiile, ca să zicem, de la domiciliu”, a declarat Ludovic Orban, joi seară, la Digi24.
Prim-ministrul a precizat că, fără a fi consideraţi contacţi, ceilalţi membri ai Guvernului s-au testat, iar rezultatele au fost negative.
"Membrii Cabinetului, fără să fi fost în ancheta epidemiologică consideraţi persoane de contact, s-au testat, sunt negativi.
În ce mă priveşte pe mine, m-am testat şi când am plecat în Israel şi când m-am întors”, a afirmat premierul.
Luni, ministrul Economiei, Virgil Popescu, a anunţat, într-o postare pe Facebook, că a fost diagnosticat cu COVID-19. ”Masca vă poate proteja. Am respectat regulile, dar acest virus nu ”iartă””, a precizat el.
Executivul a transmis atunci că membrii Cabinetului nu se încadrează în definiţia contacţilor direcţi, iar cei care fac parte din delegaţia care îl va însoţi pe premierul Ludovic Orban în Israel au fost testaţi luni, rezultatele fiind negative.
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunţat, miercuri seară, că a fost confirmat cu COVID-19, fiind izolat la domiciliu.
"În urma unor analize periodice pe care le-am făcut în cursul acestei zile, în această seară am primit rezultatul ultimului test pentru diagnosticarea COVID - 19 şi, din nefericire, acesta a fost unul pozitiv. Din clipa în care am aflat rezultatul testului am urmat toţi paşii ceruţi de protocol.
În acest moment m-am izolat la domiciliu, mă simt bine, nu prezint simptome specifice şi am încredere că, în cele din urmă, totul va bine. Va urez multă sănătate, tuturor!", a scris Bode.