Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, anunță că săptămâna viitoare va fi plătit stimulentul financiar pentru persoanele cu handicap din București.
El a precizat că în această săptămână se vor primi banii de la Guvern.
”Stimulentul financiar pentru persoanele cu handicap din București va fi plătit luni, 9 noiembrie. În această săptămână vom primi banii de la Guvern, iar apoi ne vom putea onora obligațiile față de adulții cu dizabilități din Capitală.
Vă informez că singurii bani pe care i-am găsit în conturile primăriei au fost 4,4 milioane de lei și popriri pentru 80 de milioane de lei. În condițiile în care pentru plata acestor stimulente financiare necesarul e de 28 de milioane de lei.
Reafirm că voi face de fiecare dată toate eforturile pentru ca bucureștenii să nu aibă de suferit, în ciuda problemelor financiare ale municipalități”, a anunțat Nicușor Dan pe contul său de Facebook.
Precizarea edilului vine în condițiile în care Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB) a anunțat, săptămâna trecută, că plata acestui stimulent financiar va fi amânată.
Atunci, viceprimarul Vlad Voiculescu a lansat acuzații grave la adresa fostului primar al Bucureștiului, Gabriela Firea.
El susținea că Firea nu a alocat suficiente fonduri ca să pară că administrația condusă de el și Nicușor Dan a lăsat oamenii fără acest ajutor.
Iată aici detalii: