Parchetul General anunță că în dosarul lui Georgescu este implicat și un magistrat. Ar fi sprijinit activitățile infracționale

Parchetul General anunță că în dosarul lui Georgescu este implicat și un magistrat. Ar fi sprijinit activitățile infracționale
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat, miercuri seară, că îi revine competenţa de soluţionare a dosarului în care este cercetat Călin Georgescu, arătând că se fac cercetări şi în privinţa unui magistrat care ar fi sprjinit activităţile infracţionale.

”În cadrul dosarului care face obiectul comunicatului de presă menţionat anterior, se efectuează cercetări şi în raport de sprijinirea activităţilor infracţionale de către o persoană care are calitatea de magistrat. Potrivit prevederilor Legii nr. 49/2022, în asemenea situaţii, competenţa de soluţionare aparţine exclusiv Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în raport de toate infracţiunile ce fac obiectul cercetărilor”, a precizat, miercuri seară, PICCJ, referitor la competenţa privind soluţionarea dosarului în care este vizat Călin Georgescu.

Parchetul General adaugă că ”în raport de infracţiunile aflate în competenţa de soluţionare prevăzută de lege pentru unităţile de parchet ierarhic inferioare, cauzele instrumentate de acestea au fost preluate, în baza art. 325 Cod de procedură penală, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie in vederea efectuării urmăririi penale”.

”Prin urmare, PÎCCJ are competenţa materială, teritorială şi după calitatea persoanei, în raport de toate infracţiunile ce fac obiectul cercetărilor”, a arătat sursa citată.

Parchetul ICCJ a anunțat punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Călin Georgescu. Printre acuzaţii se numără instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, comunicarea de informaţii false, fals în declaraţii în formă continuată privind sursele de finanţare a campaniei electorale şi declaraţile de avere.

Călin Georgescu a fost ridicat de poliţie şi dus la audieri, în aceeaşi zi în care au avut loc percheziţii care vizează acţiuni împotriva ordinii constituţionale, instigare publică, iniţierea unei organizaţii cu caracter fascist, fals în declaraţii privind sursele de finanţare a campaniei electorale.

Procurorii au emis un mandat de aducere, iar Georgescu a fost oprit în trafic și adus la Parchetul General, unde a intrat zâmbind, în cârje, flancat de jandarmi.

La ieșirea din sediul Parchetului, Georgescu a spus că nu este nicio diferență între vremurile noastre și sistemul și mentalitatea din anii 50, însă spune că „mergem înainte”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇