Călin Georgescu este acuzat de implicare într-o organizație cu caracter fascist și promovarea în spațiul public a unor ideologii și figuri istorice controversate precum mareșalul Antonescu.
Procurorii au înregistrări audio care susțin acuzațiile la adresa lui Georgescu.
E vorba de conversații și înregistrări „compromițătoare”, inclusiv un apel telefonic cu Marian Motocu, trimis în judecată pentru pentru propagandă legionară și mesaje antisemite și xenofobe pe rețelele de socializare, relatează G4Media.
Interlocutorul îi spune lui Călin Georgescu: "Partidele politice și lumea politică în sistemul actual nu pot exista."
Călin Georgescu îi răspunde lui Motocu: "Dacă lucrurile merg bine o să încep în ianuarie. Vreau să înțelegi că există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc. Când va fi să fie, așa cum ți-am spus de acum un an, nu s-au legat lucrurile, din multe motive, atunci o să ai locul tău în această acțiune (…) Să stai aproape de George Mocanu (un susținător al lui Georgescu, n. red.). Eu nu voi fi membru al niciunui partid politic, așa cum de altfel am și anunțat, și să dea Dumnezeu ca luna asta să se concretizeze (acțiunea - n.red.).
Ce pot să spun în final este așa: dacă eu nu intru în această acțiune, nimeni nu poate schimba ceva în această țară. Nimeni. Asta să fie foarte clar - chiar nimeni, nimeni înseamnă nimeni. Deci este o șansă pe care o jucăm acum.
Vom vedea și sper să am câștig de cauză (…), că de câștigat câștig sigur (…).
Trebuie să înțelegi că țara e făcută praf de zeci de ani. Dacă eu... sau generația mea, nu reușesc, cu Dan Puric și cu Bogdan Cuza, nu reușim, nu mai reușește nimeni. Mă rog, dincolo de asta, lucrurile-s mult mai complicate."
După discuția cu fostul candidat la președinție, Motocu a sunat la Ambasada Rusiei și cerut să vorbească cu colonelul Evgheni Ignatiev, adjunctul atașatului militar al Ambasadei Rusiei la București. Operatorul i-a cerut numărul de telefon și numele și i-a spus să aștepte până face legătura telefonică, dar de la celălalt capăt al firului nu a răspuns nimeni.
Elemente ale anchetei arată că Georgescu ar fi implicat activ în sprijinirea unei organizații "extremiste" conduse de Marian Motocu, care a fost trimis în judecată pentru propagandă legionară, antisemitism și xenofobie.
De altfel, Călin Georgescu a apărut într-o înregistrare video lângă inculpatul Marian Motocu, în care afirmă: "Să ne îmbrățișăm trecutul, să ne asumăm istoria, să ne asumăm strămoșii. Va veni momentul când vom avea o singură carte de istorie națională, vom avea o țară a noastră, a celor care urmăm o linie strămoșească, a celor care înțelegem ce a însemnat jertfa strămoșilor și să înțelegem că suntem ceea ce suntem și nu vom fi decât ceea ce suntem. Vă mulțumesc tuturor!".
Procurorii au emis un mandat de aducere, iar Călin Georgescu a fost oprit în trafic și adus la Parchetul General, unde a intrat zâmbind, în cârje, flancat de jandarmi.
Procurorii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru trei capete de acuzare principale:
- Inițierea și sprijinirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob.
- Promovarea cultului persoanelor vinovate de genocid și crime de război.
- Aderarea și sprijinirea unei organizații cu caracter antisemit.
Dimineaţă au avut loc 47 de percheziţii în Sibiu, Mureş, Timiş, Ilfov şi Cluj, la Horaţiu Potra şi mercenarii lui. Sunt vizate 27 de persoane şi patru sedii de firmă, în cea mai amplă acţiune a forţelor de ordine legată de modul de finanțare a campaniei electorale a lui Călin Georgescu.
Peste 1,5 milioane de dolari au fost găsiți la perchezițiile care au loc miercuri la locuințele lui Horațiu Potra și ale mercenarilor lui. Într-o casă din Luduș era ascuns în podea un seif cu aproximativ 600.000 de lei. Seiful, turnat în beton, era camuflat în parchet.
Amintim că Georgescu a declarat că a cheltuit zero lei pentru campania la prezidenţiale, dar diverse anchete de presă, dar şi documentele serviciilor desecretizate de CSAT arată că, de fapt, sumele investite se ridică la milioane de euro.
Potrivit informațiilor obținute de procurori, ar exista legături clare între finanțarea campaniei lui Georgescu și Rusia.