Case la 1 euro pentru americanii care vor să scape de Trump (Video)

Case la 1 euro pentru americanii care vor să scape de Trump (Video)

Victoria lui Donald Trump la alegerile prezidențiale din Statele Unite a provocat neliniște în multe colțuri ale lumii. Însă un sat de pe insula italiană Sardinia a găsit în acest eveniment o oportunitate de care vrea să profite: americanii care vor să plece din țară ca să scape de Trump primesc case la doar un euro.

La fel ca multe alte locuri din Italia rurală, autoritățile din Ollolai încearcă demult să-i convingă pe străini să se mute în acest sat afectat după decenii de depopulare. Acum au lansat un site care se adresează potențialilor expați americani, oferindu-le mai multe case ieftine, în speranța că cei supărați de rezultatul alegerilor din SUA se vor grăbi să achiziționeze proprietățile goale.

ADVERTISING

Primarul Francesco Columbu nu a ascuns pentru CNN că site-ul a fost creat special pentru a atrage alegătorii americani în urma prezidențialelor. El spune că iubește Statele Unite și e convins că americanii sunt cei mai potriviți oameni care pot contribui la reînvierea comunității.

Satul oferă acum trei niveluri de cazare:

  • case temporar gratuite pentru anumiți nomazi digitali;
  • case de un euro care au nevoie de renovare;
  • case în care te poți muta imediat, la prețuri de până la 100.000 de euro.

Fotografiile și planurile proprietăților goale disponibile vor fi în curând încărcate pe site.

B&B AMKINA IN OLLOLAI - 1 EURO HOUSE PROJECT

Primarul a mai spus că a înființat o echipă specială pentru a ghida cumpărătorii interesați la fiecare pas al achiziției, de la organizarea de tururi private personalizate ale locuințelor disponibile până la găsirea de contractori, constructori și obținerea documentelor necesare.

ADVERTISING

Iar interesul este ridicat: "Într-o singură zi am primit 30.000 de cereri și peste 156.000 de vizitatori pe site", a spus edilul.

Americanii au prioritate

Deținerea unui pașaport american nu este o condiție preliminară, dar primarul spune că solicitanții din SUA vor fi favorizați față de cei de alte naționalități.

De altfel, nu există cerințe demografice pentru solicitanții din SUA - aceștia pot fi oameni de toate vârstele, pensionari, lucrători la distanță sau antreprenori care doresc să deschidă o mică afacere în sat.

"Ne vom concentra mai ales asupra americanilor. Desigur, nu le putem interzice persoanelor din alte țări să aplice, dar americanii vor avea o procedură rapidă. Mizăm pe ei pentru a ne ajuta să reînviem satul, ei sunt cartea noastră câștigătoare", a spus Columbu.

ADVERTISING

"Am creat în mod special acest site acum pentru a satisface nevoile de relocare post-electorale din SUA", a adăugat edilul.

În ultimul secol, populația din Ollolai a scăzut de la 2.250 la 1.300 de locuitori, cu doar câțiva copii născuți în fiecare an. Multe familii au părăsit satul în perioade economice grele, în căutarea unui loc de muncă și a unei vieți mai bune.

100 de case la un euro într-un loc de poveste

Ollolai a încercat și în anii trecuți să atragă noi rezidenți cu scheme de locuințe atrăgătoare.

În 2018, primăria a început să vândă case dărăpănate pentru un euro. Apoi, a continuat să închirieze spații de lucru goale pentru aceeași sumă simbolică.

This picturesque Italian village is selling homes for €1

Începând de anul trecut, primăria a lansat programul "work from Ollolai" pentru nomazi digitali. Până acum, patru americani au fost găzduiți în locuințe complet echipate, la tariful simbolic de numai un euro. Singura condiție a fost ca ei să creeze ceva în schimb pentru comunitate, cum ar fi o lucrare de artă sau o carte.

Planurile de revitalizare a comunității nu au mers însă așa cum sperau autoritățile locale. Din 2018, doar zece locuințe au fost vândute cu un euro și renovate. "Satul rămâne pe jumătate gol, mai avem aproximativ 100 de case ieftine neocupate, la vânzare, gata pentru a fi locuite", a spus Columbu.

Harta-Italia
Sursa: CNN

Ollolai se află la distanță de drumurile circulate, fiind un loc ideal pentru cei care vor să se deconecteze și să trăiască o viață mai simplă.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇