Copilăria alături de un câine ne ajută, printre altele, și sănătatea intestinală

Copilăria alături de un câine ne ajută, printre altele, și sănătatea intestinală

Un studiu realizat în Canada a ajuns la concluzia că a trăi alături de un câine, în copilărie, e foarte benefic pentru intestinele noastre.

Cercetarea, realizată la Sinai Health și Universitatea din Toronto, a arătat că viața cu un câine, mai cu seamă în perioada 5 – 15 ani, aduce modificări benefice la nivelul bacteriilor intestinale, fiind asociată cu un microbiom intestinal mai sănătos și cu un risc redus de a dezvolta boala Crohn, scrie Medical Xpress.

Cercetând factorii de risc în cazul bolii Crohn, oamenii de știință au mai descoperit că traiul într-o familie numeroasă în primul an de viață reduce probabilitatea de a dezvolta boala Crohn. De asemenea, s-a constatat că persoanele care locuiau cu o pasăre la momentul studiului erau mai susceptibile de a dezvolta boala.

ADVERTISING

Probabilitatea de apariție a bolii Crohn este puternic influențată de genetică, dar și mediul joacă un rol important, spun autorii studiului. Deși nu ne putem schimba genele, ne putem modifica mediul înconjurător și dieta, de exemplu, pentru a preveni apariția bolii.

În cadrul studiului, s-au colectat date medicale complete și informaţii privind stilul de viață de la peste 5.000 de rude sănătoase de gradul întâi ale persoanelor care suferă de boala Crohn și care provin din întreaga lume, inclusiv Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă, Marea Britanie și SUA.

ADVERTISING

În cei 15 ani de când a început studiul, aflat în derulare la acest moment, peste 120 de persoane au dezvoltat boala.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇