De ceva vreme crește foarte mult adresabilitatea oamenilor cu diverse probleme, dar eu o să mă refer la cele ce țin de psihic/emoții și comportamente către așa-zisele terapii alternative.
Sunt oameni care susțin foarte vehement că pot vindeca schizofrenia sau depresia cu ajutorul pastilelor homeopate sau prin canalizarea cu ajutorul mâinilor a unor energii într-o direcție sau alta și mai sunt și alte exemple.
Problema este că fiecare își prezintă așa-zisa terapie ca fiind o soluție certă pentru situația dificilă în care se află o persoană la un moment dat și asta creează așteptări mari din partea celui care solicită acest gen de servicii.
Statistic vorbind, șansele de reușită sunt mici spre deloc, iar atunci când nu funcționează este de vină omul care a venit cu suferința, nu metodă de așa-zisă vindecare. Aici se găsesc repede explicații: ba că nu a luat acea persoană pastilele homeopate cum trebuie, ba că nu este deschis la metodă și din cauza asta nu funcționează și toate astea în general duc la frustrare/dezamăgire și creează așteptări foarte mari de la specialiștii la care ajung într-un final.
Medicina homeopată își are rostul ei, dar are și niște limite mari de care ar trebui cei care o practică să fie conștienți și să o prezinte ca atare oamenilor care vin la ei.
Un alt trend este credința că problemele emoționale ale copiilor și alt gen de probleme gen ADHD (tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție) sau autismul sau anxietatea se vindecă de către părinți prin iubire, îmbrățișări și încurajări, lucru care nu este adevărat. E nevoie de toate acestea, dar e nevoie de psihoterapie și/sau de tratament medicamentos dat de către un specialist.
Când eu prezint ca soluții pentru ADHD, anxietate sau depresie modul în care interacționează părintele cu copilul, pun foarte multă presiune pe părinte. Şi evident că o să apară dezamăgirea că nu a reușit să facă ce a spus un guru sau altul că funcționează.
Vorba bună, răbdarea, înțelegerea și dragostea sunt atuuri ale părinților care ajută copilul, dar nu sunt soluții.
A mai apărut o modă de ceva vreme și anume folositul în exces al termenilor de specialitate gen depresie, anxietate, traumă.
Acum sunt oameni care, dacă au două zile în care sunt triști, atunci sigur e depresie sau, dacă la un moment îmi este teamă, atunci sigur sunt anxios. Bineînțeles, apare şi credința - parțial indusă și de mulți specialiști în terapii alternative - că orice eveniment negativ din viață te traumatizează.
Evident că e nevoie să fim atenți la ce se întâmplă cu noi și să contactăm specialiști atunci când nu ne este bine, dar să nu ne ducem în extrema cealaltă și să patologizăm tot ce simțim.
Cred că așteptările oamenilor de la terapiile alternative sunt mult prea mari față de ce pot ele oferi, dar așteptările au fost create de cei care prestează genul ăsta de servicii și cred că investiția mare emoțională în niște pseudo-soluții duce la presiune mult mai mare pe adevărații specialiști, atunci când omul în suferință ajunge la ei.
Nu deține nimeni adevărul absolut sau soluția pentru a ajuta toate persoanele care suferă de diverse probleme psihice/psihologice și din cauza asta e bine să ne știm limitele și când cineva vine la noi pentru ajutor și nu îl putem ajuta, să-l recomandăm altcuiva care are mai multe abilități/experiență pe problema respectivă.