Anul acesta electoral prezidențial are o serie de particularități care pot răsturna calculele politice tradiționale. A considera că România de azi, conectată spațiului euro-atlantic mai mult decât oricând în istoria ei, cu o experiență democratică, mai bună sau mai rea, dar certă, de 30 de ani, mai poate fi comparată cu România anilor ‘90 și chiar 2000, este o greșeală.
După cum e important a înțelege că românii care au părăsit România, definitiv, dar păstrând cetățenia, sau temporar, nu se manifestă la locale și la parlamentare decât în mică măsură, dar pot vota la prezidențiale de oriunde în lumea largă. La fel studenții, care nu trebuie să revină în localitatea de domiciliu sau cei care trăiesc efectiv în alte localități decât cele din actul de identitate.
Apoi, mai este important că la prezidențiale participă și un electorat care în mod normal nu este interesat de viața politică și adesea nici de restul alegerilor. Dar care trăieste sentimentul, în bună măsură, de fapt, iluzia, că prezidențialele sunt cele mai importante alegeri, deși, în mod real, atribuțiile exclusive ale președintelui, așa cum sunt ele prevăzute în legi și în Constituție, sunt cu mult mai modeste decât așteptările legate de el.
Nu voi obosi să atrag atenția că un președinte lipsit de pârghia parlamentară a unui partid puternic este mai degrabă spectator- comentator în chestiunile care interesează în cea mai mare măsură viața de zi cu zi a omului. Politica se face cu partide și majorități.
Dar, cu atât mai mult cu cât au o educație politică și un interes pentru politică mai precare se vor duce la vot să-l aleagă pe „vodă”.
Pe măsură ce anii au trecut, disciplina electoratelor de partid s-a diminuat chiar și în cazul celor mai puternice formațiuni. Exemplul recentelor locale de la București este edificator.
Un independent a câștigat în fața candidaților partidelor mari care au reușit scoruri cu mult sub performanțele partidelor proprii. Ceea ce înseamnă că, mai ales în urbanul mare, oamenii au început să acorde din ce în ce mai mare importanță persoanei candidatului și mai mica susținerii de partid.
Este un fenomen care s-ar putea accentua la prezidențiale pentru că încrederea în partide este la cote minime, o imensă problemă într-o democrație, de altfel.
Trenuri fără locomotive
De aici o importantă particularitate a acestui an electoral - partidele mari nu au locomotive. Cu excepția Elenei Lasconi, care însă trebuie să-și aducă partidul din nou la o cotă de relevanță, candidații partidelor, în primul rând dnii Ciucă și Ciolacu, sunt sub scorurile partidelor lor.
Deci înainte de a reuși să iasă din bazinul electoral tradițional, ieșire absolut necesară pentru o șansă reală în finală, ei trebuie să-și capteze pe deplin propriul bazin.
Și cu toate că este așa, calendarul electoral stabilit după tot felul de permutări face ca scorul din primul tur al prezidențialelor să fie decisiv pentru performanța partidelor la parlamentare în următoarea duminică. Un scor prost al candidatului va demobiliza, un scor foarte bun va convinge și nehotărâți. Bonusul sau penalizarea electorală.
Finala din primul tur
Altă particularitate este că, spre deosebire de mai toate prezidențialele anterioare, cel mai greu de anticipat este rezultatul primului tur în care se vor juca alegerile mai mult decât în finală. Și asta pentru că pentru prima dată, nu mai avem două blocuri puternice fiecare cu candidatul său de calibru, astfel încât finala să fie previzibilă cu mult înainte de turul I.
Da, Marcel Ciolacu are o șansă foarte mare să ajungă în finală. Chiar sub scorul partidului, bazinul electoral încă disciplinat al PSD este încă mare. Zona antiPSD, pentru că separația dreapta-stânga la noi nu există, este fragmentată între candidați cu atuuri diferite care îi fac să se canibalizeze reciproc.
Elena Lasconi este carismatică și cea mai aproape de un autentic antipesedism, dar competența sa pentru post este încă extrem de discutabilă. Mircea Geoană este un fost președinte PSD, cel mai longeviv, un trecut controversat, dar are brandul NATO și cea mai înaltă calificare pentru postul de președinte. Nicolae Ciucă este partener cu PSD la guvernare și cu Marcel Ciolacu în celebrul tandem, nu are carismă și retorică, dar are un aparat de partid mai important decât al celorlalți doi.
Bătălia lor, cu un favorit cert, dar nu garantat, se anunță destul de grea. Iar dacă Mircea Geoană scapă în finală, meciul este jucat. De aceea, miza să fie oprit e foarte mare.
Va fi furat la urne neavând cine să-i păzească voturile? Va fi un test pentru democrația românească și pentru toate partidele care vor avea reprezentați în secții.
Anularea, furt sau protest
Ar trebui să ne fie clar că așa cum e legea acum, cu procese verbale semnate de fiecare observator și postarea online a rezultatelor din fiecare secție, furtul nu se poate realiza decât cu complicitatea tuturor împotriva celor care nu au reprezentanți. Așa a fost și la euro-locale.
La locale am avut jumătate de milion de buletine anulate, ceea ce este imens. În cazul unui scrutin cu mult mai simplu, cu un singur buletin de vot și o singură urnă, mai mult de 100 de mii de buletine anulate la nivel național ar însemna că partidele cu observatori au furat de la candidații fără.
Sigur că există și o anulare în semn de protest. Am mai spus că am recurs și eu la ea în turul al doilea din 2019, considerând că nu am cum acorda votul meu niciunuia dintre candidați, la fel de indezirabili din motive diferite. Dar având în vedere paleta largă a candidaților din primul tur, e mai puțin probabil ca atunci să se manifeste această formă de protest.
Una peste alta, acest an electoral este cu adevărat atipic, cu rezultate care s-ar putea dovedi surprinzătoare în ecuația regulilor clasice.