Deși situația din Kursk rămâne gravă, Vladimir Putin s-a concentrat mai mult pe activitățile sale de rutină și a părăsit Rusia, deși țara e sub atac.
În cele două săptămâni care s-au scurs de când Ucraina a lansat, pe 6 august, incursiunea în regiunea Kursk, teritoriul ocupat de forțele Kievului s-a extins la peste 1.000 de kilometri pătrați, iar mii de militari ruși sunt în pericol de a fi încercuiți.
A doua zi după atac, Putin a catalogat într-o ședință operațiunea Ucrainei drept "o provocare imensă" și a acordat mai puțin de cinci minute acestui subiect înainte de a trece la celelalte probleme de pe ordinea de zi.
Liderul de la Kremlin a revenit public asupra evenimentelor din Kursk într-o ședință de urgență din 12 august, când a cerut armatei să scoată inamicul din regiune și a acuzat Occidentul că a organizat invazia, promițând că forțele Ucrainei vor primi "un răspuns adecvat".
De atunci, însă, președintele rus nu a mai vorbit pe această temă în mod public, lăsând criza în seama celor din aparatul său, pentru a se dedica unor activități mărunte, chiar frivole, potrivite pe timp de pace, nicidecum pentru liderul unei țări atacate, notează Kyiv Post.
Nu doar că a abandonat public criza din Kursk, dar Putin pare că face tot posibilul să nu stea acasă în timp ce forțele ucrainene câștigă teren, iar Moscova este vizată de un atac masiv cu drone - un comportament prin care el caută să se distanțeze de consecințele crizei.
Activitățile sale în perioada de la începutul atacului Ucrainei în regiunea Kursk reprezintă un alt exemplu al modului în care Putin se îndepărtează de situațiile critice.
Sugerând că nimic nu-l scoate din rutină și că își vede ca de obicei de treburile sale, el minimalizează gravitatea situației, iar prin pasarea responsabilității renunță la orice răspundere în cazul în care lucrurile merg prost, notează publicația citată.
Programul oficial al liderului de la Kremlin, publicat pe site-ul președinției ruse, include evenimentele la care președintele Rusiei a luat parte în perioada 13-20 august. Iată cu ce s-a ocupat Putin de când Ucraina atacă în Kursk:
13 august
- Întâlnire cu președintele palestinian, Mahmoud Abbas, pentru discuții despre relațiile ruso-palestiniene și situația din Orientul Mijlociu.
14 august
- Putin le-a transmis felicitări președintelui și premierului Pakistanului cu ocazia Zilei Naționale a acestei țări.
- Întâlnire cu Alexei Besprozvannik, guvernatorul regiunii Kaliningrad, pentru a discuta despre dezvoltarea socio-economică a regiunii.
15 august
- Putin a transmis un mesaj de felicitare președintelui și premierului Indiei, cu ocazia Zilei Naționale a acestui stat.
- Discuție telefonică cu Șavkat Miromonovici Mirziyoyev, președintele Uzbekistanului, despre dezvoltarea unor aspecte ale cooperării bilaterale.
- Întâlnire de lucru cu guvernatorul regiunii Tula, Dmitri Miliaiev. Președintele a fost informat despre măsurile luate de autoritățile locale în sprijinul participanților la "operațiunea militară specială" și a familiilor acestora.
16 august
- Întâlnire cu membrii Consiliului de Securitate al Rusiei pentru discutarea unor noi soluții tactice implementate în cursul "operațiunii militare speciale". La întâlnire au participat mai mulți oficiali de top, printre care premierul rus Mihail Mișustin, președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, ministrul Apărării, Andrei Belusov, ministrul de Externe, Serghei Lavrov, și vicepreședintele Consiliului de Securitate, Dmitri Medvedev.
- În aceeași zi, Putin le-a transmis un mesaj de felicitare participanților, organizatorilor și oaspeților Forumului Național Istoric și Cultural pentru Tineret.
17-19 august
Putin pleacă din Rusia pentru o vizită în Azerbaidjan. Activitățile prevăzute în program:
- întâlniri formale cu președintele și vicepreședintele Azerbaidjanului, care au inclus un schimb de acorduri interguvernamentele și ale documente.
- depunerea unei coroane de flori la mormântul lui Heydar Aliyev, al treilea președinte al Azerbaidjanului, de pe Aleea de Onoare din Baku.
- depunerea unei coroane de flori la monumentul Flăcării Eterne din Baku.
- vizită în orașul alb din Baku, în zona de dezvoltare a părții de est a capitalei Azerbaidjanului.
- vizită la Catedrala Sfântă Mirrhbearers.
20 august
- Vizită la ferma horticolă Agro 07 din satul Germencik, în Kabardino-Balkaria, specializată în cultivarea și procesarea fructelor și legumelor, în special a merelor.
- Depunerea de flori la monumentul de la Școala Nr. 1 din Beslan, unde 330 de persoane, între care 180 de copii, au fost uciși, iar 750 de oameni au fost răniți în luarea de ostatici din septembrie 2004.
- Vizită în Cecenia, prima din ultimii 13 ani în această regiune. Însoțit de liderul cecen Ramzan Kadîrov, Putin a inspectat trupele care vor fi trimise în Ucraina și a vizitat o moschee nouă. A doua zi în zori, Moscova era vizată de un atac ucrainean masiv cu drone.
T.D.