Cazul Pantelimon: Șefa secției ATI și-a dat demisia

Cazul Pantelimon: Șefa secției ATI și-a dat demisia

Florina Pompilian, șefa Secţiei ATI la Spitalul „Sf. Pantelimon”, unde se desfăşoară cercetări în urma unor decese suspecte, doi medici fiind arestaţi, și-a înaintat demisia.

Pompilian şi-a depus luni demisia, iar managerul interimar Constantin Răzvan Jitianu i-a acceptat-o, afirmă reprezentanţi ai unităţii sanitare citați de News.ro.

Florina Pompilian va rămâne medic la ATI, dar renunţă la funcţia de conducere din motive personale, afirmă sursa citată.

ADVERTISING

Tot astăzi, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a fost chemat de premierul Marcel Ciolacu la Palatul Victoria pentru a discuta inclusiv despre criza de la Spitalul „Sf. Pantelimon”, au declarat pentru Mediafax surse guvernamentale. La discuţii s-a prezentat şi secretarul de stat Alexandru Rogobete şi urmează fie analizat, între altele, stadiul proiectelor de investiţii privind infrastructura din Sănătate.

În plus, deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus luni plângere penală la Parchetul General şi la DNA împotriva ministrului Rafila. Deputatul USR îl acuză pe ministru de abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, în legătură modul în care au fost efectuate în luna aprilie verificări la Spitalul „Sfântul Pantelimon” de către Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇