Cazul Pantelimon: Șeful Corpului de Control de la Ministerul Sănătății a demisionat

Cazul Pantelimon: Șeful Corpului de Control de la Ministerul Sănătății a demisionat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Şeful Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii, Sorin Luca, a demisionat, în urma situaţiei create la Spitalul „Sfântul Pantelimon”, a anunţat, miercuri, ministrul Alexandru Rafila, înaintea şedinţei de Guvern.

„Șeful Corpului de Control a demisionat pentru că a considerat că în urma acestei probleme extrem de grave care s-a întâmplat la Spitalul Pantelimon, el fiind cel care a participat acolo, este cazul să demisioneze”, a declarat Alexandru Rafila.

Întrebat de jurnaliști dacă șeful Corpului de Control l-a informat greșit despre ceea ce s-a întâmplat la Sf Pantelimon, Rafila a spus că nu.

ADVERTISING

„Nu, nu m-a informat greșit. A considerat că este oportun să-și dea demisia într-o astfel de situație”, a adăugat ministrul.

În luna aprilie, ministrul Sănătății Alexandru Rafila a trimis Corpul de Control la Spitalul Sf. Pantelimon, după ce s-au făcut acuzaţii referitoare la mai multe decese cauzate de administrarea defectuoasă a unui medicament în Secţia ATI.

ADVERTISING

Iar instituţia condusă de Sorin Luca a concluzionat că nu erau probleme, dând vina pe lispa de comunicare.

Mai exact, raportul Corpului de Control a evidenţiat lipsa de comunicare eficientă între conducerea spitalului şi personalul medical, precum şi necesitatea reevaluării codurilor de conduită profesională.

De asemenea, s-a subliniat că soluţiile temporare adoptate pentru gestionarea crizei, cum ar fi utilizarea paturilor din UPU ca zonă tampon pentru secţia ATI, nu sunt sustenabile pe termen lung.

ADVERTISING

Sesizările formulate de către angajaţii spitalului au la bază o comunicare defectuoasă între conducerea unităţii şi persoanele în cauză.

Sesizările vizau imixtiuni în activitatea de control a directorului de îngrijiri şi presupuse acţiuni de hărţuire exercitate asupra unui medic din cadrul secţiei ATI.

La nivelul spitalului a fost constituită o comisie internă care a efectuat cercetări, din punct de vedere administrativ, în urma sesizării întocmite de directorul de îngrijiri medicale, precum şi a informaţiilor apărute în mass-media.

În data de 17 aprilie 2024, a fost întocmit raportul final al comisiei interne de analiză care conţine concluzii şi recomandări, fără a se suprapune anchetei penale derulate la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti”, a precizat Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat.

Pe 8 august, doctoriţele Maria Alexandra Miron, acuzată de omor calificat şi tentativă la omor calificat, şi Mirela Păiuş, acuzată de omor calificat, ambele cu premeditare, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.

Procurorii susţin că, în lunile martie şi aprilie, doctoriţele i-au scăzut unui pacient internat la terapie intensivă doza de noradrenalină, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale, acesta intrând în stop cardio-respirator.

Sistemul le ia apărarea medicilor:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇