Date șocante din dosarul Pantelimon: „Doamna cu coasa” - doctorița de 33 de ani, care decidea cine moare. Asistenții au falsificat fișele, dar injectomatele nu mint

Date șocante din dosarul Pantelimon: „Doamna cu coasa” - doctorița de 33 de ani, care decidea cine moare. Asistenții au falsificat fișele, dar injectomatele nu mint
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În cazul de la Spitalul Sf. Pantelimon apar detalii şocante, dezvăluite de referatul procurorilor care au cerut arestarea doctoriţelor şi de medicul care a atras atenția asupra morților suspecte de la spital.

Cele două doctoriţe acuzate de omor calificat au 33 şi respectiv 37 de ani. Ele au fost arestate joi, iar date de la dosar arată dimensiunea ororilor comise.

Cea mai tânără este numită chiar „Doamna cu coasa” în spital.

„Medicul MM, poreclită la nivelul secţiei „Doamna cu coasa”începând cu lunile octombrie – noiembrie 2023, a demarat un mecanism de eficientizare a activității Secției de ATI prin reducerea dozei de noradrenalină, substanță vitală pentru supraviețuirea unora dintre pacienții aflați la ATI care se aflau într-o stare gravă de sănătate și cu privire la care aceasta, în mod discreționar, arbitrar și inuman, aprecia că nu mai au șanse de supraviețuire.

ADVERTISING

Scopul scăderii dozei de noradrenalină era unul absolut inuman, provocarea decesului persoanelor pentru eliberarea paturilor de la ATI”, susține Parchetul.

Aceeaşi doctoriţă creștea dozele înainte de vizitele făcute de membrii de familie, iar după vizite le reducea din nou, le-a spus procurorilor una dintre asistente.

Asistenţii au falsificat fişele de observaţie

Procurorii prezintă comparația dintre datele din memoria injectomatelor, care arată o scădere bruscă a dozei de noradrenalină administrată pacienților, și fișele de observație. În fișe, nu apare scăderea efectivă, cea reală, care a rămas însă înregistrată în memoria aparatelor.

ADVERTISING

Parchetul citează în referatul obţinut de HotNews mai mulți asistenți medicali, care susțin că li s-a cerut să falsifice datele din fișele medicale şi să treacă o valoare a noradrenalinei mult mai mare decât cea administrată în mod real.

Expertiza INML apare și ea în referat, care precizează: ”apreciem că între aceste deficiențe în acordarea îngrijirilor medicale (scădere bruscă a dozei de noradrenalinei) și deces există legătură de cauzalitate”.

Drept confirmare a mărturiilor asistenților, procurorii au adus ”log”-urile scoase din memoria internă a injectomatelor. Ele au arătat că s-a coborât brusc cantitatea de substanță către pacientul de 54 de ani care a murit.

ADVERTISING

Unii dintre asistenți ”s-au făcut” doar că respectă indicațiile medicilor. Și au pus noradrenalină de la ei. Bărbatul de 54 de ani a fost, astfel, salvat o dată.

”În acest caz, spre deosebire de alte cazuri de omor, trebuie să avem în vedere faptul că inculpatele nu au acționat pe fondul unei stări emoționale, ci au acționat „cu sânge rece”, fără vreo urmă de regret sau de căință și în plus, au pus și alte persoane, în special asistenții medicali, în situația dezumanizantă de a participa la suprimarea vieții unei persoane”, susțin procurorii, citaţi de HotNews.

”Eforturile asistenților medicali de a menține în viață pacienții dovedesc dincolo de orice dubiu rezonabil periculozitatea deosebită a unor medici care au considerat că sunt îndreptățiți să decidă când este timpul ca o persoană să fie „de lăsat” să moară”.  

Şi totuşi sistemul le ia apărarea medicilor:

Ce spune medicul care a atras atenția asupra morților suspecte

Antoaneta Elena Voicu este medicul care a solicitat să se afle adevărul despre morțile suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon și care ulterior a fost concediată, deşi lucra acolo de aproape 16 ani.

”Imediat după apariția scandalului, șefa de la ATI și conducerea spitalului au declanșat o campanie de hărțuire și denigrare împotriva mea. Cele două doctorițe, aflate acum în arest, au făcut sesizări împotriva mea la Colegiul Medicilor să mi se retragă dreptul de liberă practică. Numai că acest lucru nu s-a întâmplat. Iar sesizările au fost făcute pentru simplul fapt că am vrut să se afle adevărul. Și eu am făcut ulterior sesizări la Colegiul Medicilor, încă nu am primit răspuns. Voi merge până în pânzele albe. Voi merge și la CEDO dacă trebuie”, spune Antoaneta Elena Voicu, pentru Adevărul.

Doctorița este avertizor de integritate de mai mulți ani.

Ea a dezvăluit și motivul pentru care a fost concediată: ”Pentru că aș fi spus unei infirmiere să facă curățenie într-o toaletă. Am contestat decizia de concediere, iar dosarul se află acum pe rolul Tribunalului București. Încă nu a fost stabilit un termen, deocamdată”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇