România va trimite un sistem de apărare antiaeriană Patriot în Ucraina, pentru care preşedintele Volodimir Zelenski şi-a exprimat recunoştinţa. Și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a salutat decizia României.
Tot azi CSAT a decis că România îl va susține pe Mark Rutte să devină noul șef al NATO
"Având în vedere deteriorarea semnificativă a situației de securitate în Ucraina, ca urmare a atacurilor constante și masive ale Rusiei asupra civililor și a infrastructurii civile, mai ales asupra celei energetice, precum și consecințele regionale ale acestei situații, inclusiv asupra securității României, în strânsă coordonare cu Aliații, membrii Consiliului au decis donarea către Ucraina a unui sistem PATRIOT", se arată în comunicatul remis de Administraţia Prezidenţială, după şednţa CSAT de joi.
România pune însă condiţii: Donarea sistemului de rachete sol-aer cu bătaie mare se va face doar dacă vor continua negocierile cu aliații, în special cu Statele Unite, pentru a obține un sistem "similar sau echivalent, care să răspundă nevoii de asigurare a protecției spațiului aerian național, de modernizare a Armatei României și de asigurare a interoperabilității cu sistemul NATO".
De asemenea, este necesară identificarea unei soluții temporare de acoperire a vulnerabilității operaționale create prin donarea sistemului Patriot Ucrainei, adaugă sursa citată.
Potrivit CSAT, decizia s-a bazat pe o evaluare tehnică aprofundată a autorităților române, fiind luate toate măsurile pentru eliminarea riscului de creare a unor eventuale vulnerabilități pentru România.
Ministerul Apărării a prezentat CSAT o analiză detaliată privind situaţia operaţionalizării celor patru sisteme Patriot, derularea programului de înzestrare cu celelalte trei sisteme, importanţa operaţională a acestora la nivel naţional şi aliat, precum şi impactul generat de un eventual transfer al unui sistem.
Vor continua discuțiile cu aliații astfel încât apărarea aeriană a țării noastre să fie în continuare consolidată.
De asemenea, discuţiile la nivelul CSAT au vizat şi demersurile naţionale de consolidare a cooperării şi a interacţiunii bilaterale cu Ucraina, evidenţiate de procesele în curs privind stabilirea unui Parteneriat strategic între România şi Ucraina şi consolidarea cooperării pe linie de securitate.
Zelenski mulţumeşte României
Ca urmare a acestei decizii, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a trimis un mesaj de recunoştinţă.
„Sunt recunoscător României și președintelui Klaus Iohannis pentru decizia de a oferi Ucrainei un sistem suplimentar de apărare aeriană Patriot.
Această contribuție crucială va consolida scutul nostru aerian și ne va ajuta să ne protejăm mai bine populația și infrastructura critică împotriva terorii aeriene rusești.
Apreciez conducerea puternică a României și sprijinul de principiu pentru Ucraina. Este important faptul că acest pas consolidează securitatea nu numai în Ucraina, ci în întreaga noastră regiune și în Europa.
Punând capăt terorii rusești acum, Ucraina previne o potențială agresiune împotriva Moldovei, României, statelor baltice și tuturor vecinilor noștri.
Este esențial ca Ucraina să aibă instrumentele necesare pentru a învinge teroarea rusă acum, astfel încât nimeni altcineva să nu mai fie nevoit să se confrunte cu acțiunile agresive ale Rusiei la scară mai mare în viitor”, a postat Zelenski pe X.
Stoltenberg salută decizia
Și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a reacționat, salutând decizia României de a dona Ucrainei o baterie de rachete antiaeriene Patriot.
„Am primit cu satisfacţie decizia României de a furniza un sistem Patriot foarte necesar Ucrainei pentru a-şi putea apăra mai bine spaţiul aerian şi poporul în faţa agresiunii ruse", a indicat Stoltenberg într-un scurt comunicat, citat de EFE.
El a insistat din nou cu această ocazie ca aliaţii Ucrainei să furnizeze acesteia cât mai rapid posibil mijloacele de apărare aeriană pentru a contracara atacurile cu rachete şi drone ruseşti.
Negocierea pentru Patriot
Decizia CSAT privind sistemul Patriot pentru Ucraina survine după ce ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat că ”nu a zis nimeni că trebuie să îl dăm” şi a arătat că rachetele Patriot au fost achiziţionate tocmai pentru nevoia României de a-şi apăra teritoriul naţional, iar acest sistem operaţional este indispensabil.
Pe 22 mai, şi preşedintele Klaus Iohannis afirma, chestionat cum vede ca România să cedeze o baterie Patriot, că nu acceptă nu „sub nicio formă ca România să rămână fără apărare antirachetă şi fără apărare antiaeriană”.
Şeful statului a mai spus că, „în măsura în care se cedează ceva, trebuie România să primească altceva”, „altfel, nu se va face nimic”.
Pe 29 mai, premierul Marcel Ciolacu a afirmat, în legătură cu propunerea ca România să ofere Ucrainei un sistem Patriot, că, dacă un astfel de sistem acoperă parte din Ucraina, nu înseamnă că nu mai acoperă şi ţara noastră. El a precizat că este ferm convins că decizia care va fi luată nu va slăbi siguranţa României.
Vineri, Ambasada SUA la Bucureşti a informat că pregătirea operaţională a celui de-al doilea sistem Patriot din România a fost certificată prin doborârea unei ţinte vii în poligonul de pregătire de la Capu Midia în timpul exerciţiului NATO Ramstein Legacy24, care s-a desfăşurat în perioada 3-14 iunie.