Curtea Constituțională a transmis duminică o nouă reacție după informațiile privind întâlnirea dintre președinta CCR, Elena-Simina Tănăsescu, și premierul interimar Ilie Bolojan. Curtea afirmă că întrevederile conducerii instituției cu reprezentanții…
Citește mai multe despre: senatul româniei
Toți senatorii sunt obligați să vină la plen sau vor fi sancționați. Gata cu ședințele online
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunţat o decizie a conducerii Camerei – ședințele de plen să se desfășoare din această sesiune cu prezența fizică a senatorilor, iar cine nu va…
Luxul, marca Senatului României. Împarte, din bani publici, butoni cu pietre semiprețioase, serviete din piele, eșarfe, stilouri și alte obiecte scumpe. Ne costă peste 250.000 euro
Peste 1,23 millioane de lei – adică mai bine de 250.000 euro – a cheltuit Senatul României pe eșarfe, butoni cu pietre semiprețioase, serviete din piele saffiano, silouri și altele…
Parlamentarii chiulangii, arși la buzunare. Cu ce sancțiuni se aleg dacă lipsesc nemotivat
Plenul comun al Parlamentului a modificat, marți, Statutul senatorilor și deputaților, astfel încât parlamentarii care lipsesc nemotivat de la ședințe vor fi sancționați cu reținerea a 5% din indemnizație pentru…
Senatul introduce pontajul electronic. Angajații chiulangii, taxați la salariu
Accesul în Senat și pontajul pentru angajați se realizează, începând de luni, pe bază de cartelă, pentru o perioadă de probă până la 1 aprilie, dată de la care monitorizarea…




