Camera Deputaților taie din posturi și economisește 5 milioane de euro, mai mult ca Bolojan la Senat

Camera Deputaților taie din posturi și economisește 5 milioane de euro, mai mult ca Bolojan la Senat

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul de hotărâre privind noua structură organizatorică și statul de funcții ale serviciilor instituției, marcând finalizarea procesului de reorganizare internă. Măsurile adoptate vizează eficientizarea…

Parlamentarii chiulangii, arși la buzunare. Cu ce sancțiuni se aleg dacă lipsesc nemotivat

Parlamentarii chiulangii, arși la buzunare. Cu ce sancțiuni se aleg dacă lipsesc nemotivat

Plenul comun al Parlamentului a modificat, marți, Statutul senatorilor și deputaților, astfel încât parlamentarii care lipsesc nemotivat de la ședințe vor fi sancționați cu reținerea a 5% din indemnizație pentru…

Focar de Covid în Camera Deputaților: 11 angajați s-au îmbolnăvit

Focar de Covid în Camera Deputaților: 11 angajați s-au îmbolnăvit

Reprezentanţii Camerei Deputaţilor au transmis că 11 angajaţi sunt, în prezent, infectaţi cu noul coronavirus, „toate persoanele aflate în această situaţie urmând procedurile necesare legale în vigoare”. „Camera Deputaţilor păstrează…