Ministrul Muncii, Marius Budăi, a prezentat, la Parlament, soluţiile Băncii Mondiale pentru îndeplinirea jalonului din PNRR privind pensiile. Banca Mondială a propus cele trei soluții de reformă a sistemului de…
Citește mai multe despre: majorare pensii 2022
Pensiile speciale au crescut de trei ori mai mult decât cele simple în ultimii doi ani
Valoarea medie a pensiei speciale a crescut în decurs de doi ani cu 1.307 lei, în timp ce pensia contributivă a înregistrat o majorare de 397 de lei, dezvăluie deputatul…
Miting al pensionarilor la Guvern: Care sunt revendicările și de ce vor desființarea Pilonului II
Mai multe federații ale pensionarilor solicită Guvernului majorarea cu 13% a pensiilor până în luna septembrie, din cauza creşterii accelerate a preţurilor, a declarat, vineri, Preda Nedelcu, liderul FNRP, în…
PNL: Procentul de 9,4% din PIB pentru pensii e suficient şi pentru creşteri. PNRR nu poate fi modificat până în 2023
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat marţi că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) nu poate fi modificat în acest moment şi că nu există niciun…
Budăi (PSD), despre creşterea pensiilor: Noi 7% nu vom accepta sub nicio formă!
Deputatul PSD Marius Budăi, fost ministru al Muncii, susţine că PSD nu va accepta o creştere de 7% a pensiilor „sub nicio formă”. „Să nu creadă cineva că cu aceşti…
Cîţu a bătut palma cu Ciolacu: Cresc pensiile şi alocaţiile. Cota unică rămâne!
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat că a discutat cu liderii social-democraţi, duminică, o creştere a pensiilor cu 7%, însă trebuie calculat şi impactul bugetar. În ceea ce priveşte alocaţiile…
Pensiile cresc în 2022, fără vouchere de vacanță și călătorii limitate pentru studenți. Ministerul Finanțelor a publicat proiectul de OUG anunțat de Cîțu
Ministerul Finanţelor a publicat, luni seară, proiectul OUG privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Documentul prevede toate măsurile pe care le-a anunţat anterior…