Turcia vrea să primească turiști fără să prezinte un test Covid negativ

Turcia vrea să primească turiști fără să prezinte un test Covid negativ

Turcia vrea să primească turiști din țările în care pandemia este sub control fără un test Covid. Până pe 15 aprilie, această dovadă este însă obligatorie pentru a intra în țară.

„Ne vom uita la numărul de cazuri din toate țările, după 15 aprilie. Acolo unde va exista o scădere a numărului de cazuri, nu le vom solicita teste PCR negative turiștilor din aceste țări, așa cum am făcut anul trecut”, a spus ministrul Turismului, Mehmet Ersoy, potrivit AA.com.

El a dat exemplul Marii Britanii, afirmând că programul de vaccinare se desfășoară eficient, iar numărul de cazuri de Covid continuă să scadă. Ersoy a spus că, dacă această tendință continuă, există posibilitatea ca cetățenilor britanici să nu li se ceară teste Covid după 15 aprilie.

ADVERTISING

Mai mult, ministrul Turismului a declarat că țara sa „așteaptă cu nerăbdare să primească cu brațele deschise turiștii britanici”, scrie ITV.

Cetățenii britanici au efectuat peste 2,5 milioane de vizite în Turcia în 2019, potrivit cifrelor Guvernului.

Planul Turciei de a nu solicita dovada unui test este în contrast cu alte țări populare printre turiști.

Grecia, de exemplu, va cere turiștilor fie să prezinte dovada vaccinării, fie un test negativ Covid-19, fie dovada că au anticorpi.

ADVERTISING

Totodată, Ciprul a anunțat că turiștii trebuie să aibă făcute ambele doze de vaccin pentru a putea intra fără restricţii în ţară.

I.O.

Citește și articolele zilei pe SpotMedia.ro

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇