Pârtia de schi din Sovata, cu o lungime de 1.200 metri şi cu o diferenţă de nivel de 262 metri pe traseul telescaunului, a fost deschisă, începând de vineri, pasionaţilor de sporturi de iarnă, însă cu respectarea normelor de protecţie pentru preîntâmpinarea îmbolnăvirilor cu noul coronavirus.
Administratorii pârtiei au anunţat, pe pagina de Facebook, că purtarea măştilor de protecţie este obligatorie pe tot teritoriul domeniului schiabil Sovata şi au recomandat turiştilor să păstreze distanţa de siguranţă de minimum 1,5 metri.
La deschiderea sezonului schiabil de la Sovata, Serviciul Salvamont Salvaspeo Mureş a făcut o serie de recomandări, astfel încât să se evite accidentările, începând cu asigurarea reglajului legăturilor schiurilor, care trebuie să corespundă greutăţii corporale şi nivelului de pregătire al pasionatului de schi.
Salvamont: 17 recomandări pentru turiștii care merg la munte
Salvamontiştii au mai recomandat schiorilor să meargă, la început, cu precauţie până la redobândirea abilităţilor sportive de la finalul sezonului trecut, să schieze în aşa fel încât să nu pună în pericol viaţa altui schior şi să îşi adapteze viteza şi maniera proprie de a schia conform pregătirii tehnice, condiţiei fizice, stării zăpezii, gradului de dificultate a pârtiei, condiţiilor atmosferice şi densităţii traficului de pârtie.
Între recomandări se mai regăseşte evitarea staţionării pe pârtie, iar în cazul căderii schiorul să elibereze pârtia în cel mai scurt timp posibil, cei care doresc să urce sau să coboare fără schiuri să utilizeze doar marginea pârtiei şi să se respecte marcajele internaţionale pentru gradele de dificultate ale pârtiilor de schi, verde-foarte uşor, albastru - uşor, roşu-mediu, negru - dificil.
În caz de accidentări, salvamontiştii mureşeni au făcut o serie de recomandări, inclusiv cu privire la modul în care cei accidentaţi pot fi protejaţi de ceilalţi schiori care coboară pe pârtie.