Programul social “Litoralul pentru toţi” începe duminică (22 mai), dată de la care turiştii se pot caza în hoteluri cu tarife ce pornesc de la 34 de lei pe noapte de persoană, preţurile fiind cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon.
La ediţia din acest an participă zeci de hoteluri din toate staţiunile de pe litoralul românesc, care pun la dispoziţie 4.000 de locuri de cazare pe noapte, anunţă Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
programul ţine până pe 19 iunie, iar pachetele turistice pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă.
Cel mai ieftin pachet pentru o noapte de cazare fără mic dejun începe de la 34 de lei de persoană, la un hotel de 3 stele pentru un sejur de minimum 5 nopţi de cazare.
Pentru cei care preferă cazare cu servicii de masa all-inclusive, tarifele încep de la 160 lei/noapte/persoană la un hotel de 3 stele pentru minimum 3 nopţi de cazare.