Grecia nu mai permite accesul în restaurante decât celor care fac dovada vaccinării sau a testării negative

Grecia nu mai permite accesul în restaurante decât celor care fac dovada vaccinării sau a testării negative
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Grecia le va solicita clienţilor „indoor” ai restaurantelor, barurilor şi cafenelelor dovada vaccinării împotriva COVID-19 sau a testării negative în ultimele 72 de ore.

Potrivit noilor reglementări, care vor rămâne în vigoare cel puţin până în august, toate locurile în localurile „indoor” vor trebui să fie pe scaune, a anunţat marţi guvernul de la Atena, transmite Reuters.

Persoanele care iau masa pe terasele restaurantelor nu vor trebui să prezinte dovada vaccinării sau a testului negativ.

Nu se menţionează dacă restricţiile îi privesc şi pe copiii sub 12 ani, pentru care nu există momentan vaccinuri. În schimb, ştim că aceştia sunt scutiţi la graniţă de a prezenta certificat de vaccinare, trecere prin boală sau test negativ, pentru a intra în Grecia.

''Este esenţial să nu se dea impresia că pierdem controlul asupra pandemiei, astfel că industria noastră turistică poate funcţiona normal'', a declarat ministrul grec al Dezvoltării, Adonis Georgiadis, într-o conferinţă de presă.

O aplicaţie lansată de guvern, COVID FREE GR, care poate scana certificatele digitale europene sau rezultatele testelor PCR, va fi disponibilă pentru restaurantele, barurile şi cafenelele "indoor", pentru a se asigura respectarea noilor reguli.

Grecia a raportat, luni, 2.065 de noi cazuri de COVID-19 şi zece decese în 24 de ore. Numărul total al persoanelor infectate cu noul coronavirus începând din februarie anul trecut a ajuns la 440.872, dintre care 12.802 de decese.

Ministrul Sănătăţii, Vassilis Kikilias, a afirmat că întregul personal medical care asigură îngrijirea la domiciliu va trebui ca până la 16 august să se vaccineze cu prima doză. Aceeaşi cerinţă se va aplica personalului medical din spitale şi policlinici, cu data de 1 septembrie.

ADVERTISING

Află mai multe despre:

Vezi şi unde poți să călătorești vara asta: Tulpina Delta readuce restricțiile în mai multe țări preferate de români ca destinații de vacanță

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇