Via Transilvanica este drumul care unește România de la nord la sud. Dar și de la cer la pământ.
Noua zi de explorări încărcate în ”Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica” ne-a purtat prin timp, via Sarmisegetuza, dar și până la cer, via Tabăra de Parapantă de la Clopotiva. Dar să le luăm pe rând. Pas cu pas, cum ar spune cineva celebru.
Sau mai bine cum se face acest drum. La pas, cu bicicleta, călare sau chiar și cu parapanta. Sau cu mașina pe alocuri, ca să poți ajunge mai rapid în mai multe locuri.
Dacă alegi să scurtezi o etapă cu mașina, e bine să fie una cu garda înaltă, robustă și cu plinul făcut, gata pentru porțiunile din afara asfaltului. În ”Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica” experiențele se adună cu ajutorul Opel și Peugeot, aduse în cel mai frumos test la drum lung de Trust Motors, importatorul mărcilor în România și partenerul de mobilitate Cronicari Digitali.
Pentru un călător pe drumul care străbate România de la Drobeta Turnu Severin la Putna e bine să fie cât mai puține neprevăzute, iar pentru asta ai nevoie de haine bune, încălțări comode, bocanci impermeabili, un rucsac încăpător, mereu o sticlă de apă, o trusă de prim ajutor, o baterie suplimentară, dar și de o mașină, dacă alegi astfel să parcurgi distanțele mai lungi, pe care să știi că te poți baza în orice condiții.
Mai e nevoie și de un somn bun și o masă copioasă, cel puțin la început și la final de zi.
Tășuleasa Social, în pregătirea drumului care unește, observa că un călător obișnuit poate parcurge la pas cam 25 de kilometri zilnic. Așa se explică de ce există cel puțin la o asemenea distanță unul față de altul câte un loc unde să te poți odihni și hrăni.
Pentru a trăi experiența Via Transilvanica, cele mai bune locuri de cazare sunt pensiunile și cazările mici, unde poți împrumuta și din aerul și obiceiurile locului în care ai ajuns. Pentru gusturi bune și mese copiase, Punctele Gastronomice Locale oferă experiențe pentru care merită să faci oricâți kilometri.
O să încep din acest punct, pentru că în Densuș ne-am oprit să mâncăm la prânz la un asemenea punct, numit LuciAna – da, un joc de cuvinte care vă familiarizează cu gazdele.
Gătit în familie, cu un traseu foarte scurt din grădină direct în farfurie. Legume și fructe gustoase. Mâncare în porții generoase pregătită cu ingrediente din zona Țării Hațegului, dar mai ales cu acel ingredient pe care îl mai găsești doar acasă: dragoste. Multă dragoste.
Am fost șofer și am marele regret că nu am încercat și licorile magice din toate fructele posibile. Fiecare mai tare și mai colorată, dar mai ales parfumată. Am tras aerul aromatizat în piept și mi-am zis că abia aștept să revin ca să sting mâncarea bună și cu băuturile pregătite de gazdele de la LuciAna.
Apropo de preparate cu specific local, aici am descoperit ciorba cu ciparca umplută. Adică o zeamă tare bună cu ardei umpluți. La desert am adăugat plăcinte cu mere, dar și cu zamatișă – brânză de vaci proaspătă.
Am gustat mezeluri pregătite lent în gospodărie și am băut apă din carafe, unde se bălăceau bucăți de mere și frunze de mentă, o combinație care s-a dovedit tare bună și o alternativă naturală mai sănătoasă pentru răcoritoarele îmbuteliate.
La Densuș nu am ajuns însă pentru mâncare, deşi ar fi și ăsta un obiectiv potrivit. Am ajuns la poalele munților Poiana-Ruscă pentru a vizita cea mai veche biserică de piatră din România. Una care are mai multe particularități. Biserica Sfântul Nicolae din Densuş, judeţul Hunedoara, este printre puţinele biserici în care serviciul liturgic s-a desfăşurat fără întrerupere de-a lungul secolelor ce au trecut de la construcţia ei. De asemenea, este cea mai veche biserică din România în care încă se mai ţin slujbe.
Lăcașul de cult a fost ridicat în secolul al VII-lea, iar în secolul al XIII-lea au apărut adăugiri și îmbunătățiri. Sunt însă unii istorici care susțin că la Densuș a fost, la început, un templu roman dedicat zeului Marte, templu transformat apoi în biserică. După 1720, nici interiorul, nici exteriorul bisericii nu au mai fost îngrijite.
Fundația, pereții, acoperișul și turla au fost construite din blocuri masive de calcar aduse de la 10 km distanță, din fostul oraș roman Ulpia Traiana Sarmisegetuza.
Acoperișul este realizat din plăci de piatră. Pictura murală din interior, pe un fond albastru ultramarin, a fost datată în secolul al XV-lea, iar meșterul care a realizat-o și-a lăsat o semnătură simplă: Stefan. Pe unul dintre stâlpi este reprezentat pruncul Iisus, îmbrăcat în costum popular românesc, ținut în brațe de fecioara Maria.
Din păcate, multe picturi au fost distruse de reformiști în perioada Evului Mediu. Picturile au fost vandalizate, iar chipurile sfinților au ochii lipsă – motivele fiind încă subiect al mai multor teorii, cea mai frecventă fiind cea legată de profanarea de către invadatorii care au ajuns în zonă în decursul istoriei.
De aici, după ce am simțit legătura cu cerul, concentrată prin tavanul Bisericii Sfântul Nicolae din Densuş, am căutat să fiu cu capul în nori la propriu.
Având în față Masivul Retezat, mi-am înfrânt fricile și am mers la Tabăra de Parapantă de la Clopotiva, locul unde Toma Coconea ne-a întâmpinat alături de colegii lui. Practic e un sentiment de siguranță când ai lângă tine unul dintre cei mai cunoscuți parapantiști din România și oamenii alături de care scrie istorie în acest spot.
După zece ediții de Red Bull X-Alps, Toma Coconea a înregistrat recorduri care au modificat regulile concursului, a zburat 18.000 km, a alergat 9.000 km, a fost de două ori vicecampion (2007, 2011), iar în 2019 a atins recordul de zbor al competiției, după ce a urcat cu parapanta la o altitudine de 6.017m.
Zborul meu cu parapanta a fost alături de Basti, adică Sebastian Gîlcescu, pilot instructor parapantă și un om cu multe povești faine adunate în multe ore de zbor.
Pasiunea lui s-a aprins într-o vacanță, semn că experiențele noi din vacanță chiar ne pot schimba viața. Pe Via Transilvanica pare că se adună multe experiențe care pot schimba și modela viața, indiferent de vârsta la care ajungi să le trăiești.
Din cer, înapoi pe pământ. În Țara Hațegului sunt atât de multe locuri și lucruri de făcut, urmând bornele de pe Via Transilvanica, încât e nevoie de multe zile.
Totuși, oricare ar fi alegerile, nu poate fi ratată o vizită la fosta capitală a Daciei Romane – Sarmizegetusa Ulpia Traiana. Simbolic, numele dat capitalei romane face aluzie la fosta capitală dacică (Sarmizegetusa Regia) care se găsește în munții Orăștiei, la 40 km depărtare.
Vestigiile înfloritoarei colonii romane Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa pot fi văzute azi în cadrul complexului de monumente arheologice din localitatea hunedoreană Sarmizegetusa. Aici, astăzi pot fi vizitate amfiteatrul, zona sacră, o parte din clădirile publice ale guvernatorilor și forul.
Amfiteatrul, destinat spectacolelor și manifestărilor religioase, a fost blocat după retragerea aureliană din 271 cu monumente funerare, devenind o fortăreață ușor de apărat.
Lângă acesta poate fi văzut templului zeiței Nemesis, un atelier de sticlărie și sanctuarul închinat zeilor medicinei.
În cel mai îndepărtat colț se află forul, centrul orașului, unde aveau loc activitățile politice și judiciare. În afara fortificației se găseau gospodăriile, casele, cimitirele și alte construcții.
Aici romanii au amenajat o rețea de canale pentru a dirija apa termală spre bazinele săpate în pământ. Astfel, lacul a devenit un loc de cult, unde s-au descoperit motive dedicate zeităților tămăduitoare.
Drumul care unește mai are multe povești de împărtășit, iar eu abia aștept să le descopăr la pas și să ne lăsăm inspirați de ele pentru un altfel de turism – unul conștient, pe îndelete, cu experiențe care să ne încarce.
Cronicari Digitali – proiectul cultural dezvoltat de Zaga Brand și Asociația Human Made Art – adună toate experiențele în ”Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica” alături de Raiffeisen Bank România. Rezidența digitală de storytelling este susținută de partenerul de mobilitate TRUST MOTORS, partenerul video GO PRO, și partenerii media Rock FM, Dilema Veche, SpotMedia și PressOne.
Un jurnal multimedia al explorărilor și descoperirilor culturale din ”Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica” poate fi urmărit pe Instagram și Facebook cu ajutorul hashtagului #CronicariDigitali, dar și direct pe conturile Cronicari Digitali.