Adevărul de pe Via Transilvanica

toader.paun
Jurnalist, Consultant digital
Toader Păun este un jurnalist cu peste 20 de ani de experiență în radio, presa scrisă și online. A participat la transformarea digitală a unor importante stații de radio private, dar și la introducerea televiziunii publice în social media și accelerarea deschiderii către noile tehnologii digitale. În ultimii ani a fost realizatorul unor emisiuni radio populare de la Europa FM, post de radio al cărui director de programe a fost până în martie 2022. Coordonează, în prezent, dezvoltarea digitală a singurei platforme românești de combatere a fake news și a dezinformărilor, Veridica.ro, care are o echipă activă în statele din Europa Centrală și de Est. Este directorul de comunicare al agenției Zaga Brand, inclusă de revista BrandMarketing în topul celor mai creative și active companii în zona digitală din România. Pasionat de călătorii, oamenii cu povești capabile să-I inspire și pe alții, Toader Păun scrie și pe platforma proprie – demilioane.ro.

Via Transilvanica unește România în spațiu și timp. Cu fiecare nou kilometru, simți că începi să cunoști mai bine România, oamenii săi, tradițiile, mâncărurile, dar și spiritul care a alimentat legende. Despre oameni buni și oameni răi.

Publicitate

 În ”Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica” s-au adăugat noi experiențe. De la 48 de grade pe care le-am înregistrat cu termometrul mașinii Peugeot 2008 în zona industrială a Reșiței, duminică, am migrat către munte și m-am ”răcorit” la 32 de grade Celsius. E drept că m-am bucurat în drum spre Gărâna de  ”Trei Lacuri”, cel mai înalt lac de acumulare din masivul Semenic. Cu ape mult retrase în zonă pontonului, ca să te bălăcești plătești – 10 lei intrarea (poți ajunge la apă și prin pădure gratis), iar dacă vrei să stai și pe șezlong mai ai de dat 20 de lei/zi. Dar nu vreau să scriu despre cum plătești pentru a primi nimic – nefiind maluri tocmai amenajate sau curățate de cioburi. Experința unui lac de munte, înconjurat de copaci și sunet de păsărele, este chiar de milioane. 

Publicitate

Apa este separată parcă de un inginer. De la brâu în jos sloi, iar în sus ca o zeamă caldă. Două temperaturi diferite trăite simultan. Pe soarele de afară, o experiență revigorantă, perfectă pentru un călător pe Via Transilvanica. 

Drumul care unește România este gândit să fie străbătut la pas, cu bicicleta sau călare. E drept că există și porțiuni pe care le poți străbate cu mașina. Asta pentru a câștiga timp, cum am ales să facem noi pentru a aduna cât mai multe experiențe din locuri diferite, în doar două săptămâni, în ”Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica”, proiectul Cronicari Digitali – platforma culturală creată de Zaga Brand și Asociația Human Made Art (HUMART). 

Dezavantajul principal al deplasării cu mașina este comprimarea interacțiunilor pe care le poți avea cu oamenii pe traseu. Via Transilvanica a legat nu doar regiuni, ci a apropiat și oameni. A transformat țărani în mici antreprenori și îți dă ocazia să cunoști o mulțime de oameni noi, de locuri, de gusturi și să ai parte de experiențe pe care nici măcar nu le poți intui. Scriu aceste rânduri având încă amintirea gustului unor roșii zemoase, mâncate la Gărâna, pe o terasă deschisă către o munchie de deal, la 935 de metri altitudine, într-un peisaj dominat de silueta Semenicului.

Unele locuri mici, dar alimentate de oameni pasionați, au creat adevărate legende. Așa că la Kibuț este nevoie de rezervare ca să se deschidă poarta. Locul e mic, locuri puține, doritori mulți. Nu e nicio firmă pe ușă, doar un indicator care amintește că ești pe Via Transilvanica. Dincolo de ușă este și o ștampilă pe care orice călător de cursă lungă abia așteaptă să o prindă între filele Carnetului. 

Aici am mâncat cât pentru două vieți, am băut o Cola mult lăudată din Germania și am aflat că exită ”caș de gutui cu nucă”, un fel de marmeladă mult mai compactă. 

Am stat la masă alături de Nuca, cel mai prietenos câine întâlnit vreodată într-un restaurant. Doar că aici este un restaurant altfel. La fel cum este și Via Transilvanica, o altfel de experiență turistică. Una slow, cu degustat de experiențe. Cu multă deschidere către lucruri noi și extrem de mulți oameni buni pe cei 1400 km care unesc România de la Putna la Drobeta Turnu Severin. 

Pensiunile au descoperit că există și turiști care știu să se bucure de România autentică. Nu să caute fructe de mare la munte sau sushi la stână. Au învățat să atragă prin simplitate sau conservând arhitectura rurală, dar și oferind un spațiu pentru ca arta să respire aer curat de munte și să bucure călătorii însetați de frumos. 

Via Transilvanica unește ruralul cu urbanul și oferă șansa la o altă viață unor locuri prea puțin cunoscute și nebătute de pașii turiștilor. Așa am ajuns de la Gărâna la Brebu Nou și apoi la Caransebeș. 

Caransebeș. O poveste prea puțin spusă. De la clădirea primăriei, la sinagoga conservată incredibil de bine. 

Luna trecută s-au împlinit 120 de ani de când s-a pus piatra de temelie a edificiului care adăposteşte, azi, administraţia locală a municipiului de pe malurile Timişului şi Sebeşului.

Conform istoricului caransebeşean Constantin Brătescu, cel care a scris câteva monografii dedicate acestui oraş, actuala clădire a primăriei a fost construită în decurs de numai un an, respectiv între iunie 1902 şi iunie 1903.

Primăria oraşului, în stil eclectic, se distinge prin influențele neogotice și elementele din arta decorativă interioară rocaille de secol XVIII (primă manifestare a rococo-ului francez). Cei doi soldați cu armură de pe clădire sunt protectorii orașului. Legenda locală spune că dacă se iau decizii proaste sau nu se respectă legile, ei coboară pentru a restabili ordinea. 

Lipită de primărie este o clădire de patrimoniu care adăpostește unul dintre primele cinematografe din România, deschis și azi. 

Caransebeș adăpostește o perlă pentru istoria religioasă a României. Sinagoga Beit’El sau „Casa lui Dumnezeu” a fost edificată în anul 1894. Este o construcție cu arhitectură de tip neogotic de influență spaniolă (singurul templu de acest fel din România) care prin arta decorativă interioară, specifică goticului spaniol, păstrată în original, întregește interiorul inovativ de influență vest-europeană.

În ultimii ani, în sinagogă au avut loc concerte de orgă și evenimente dedicate cinstirii memoriei victimelor Holocaustului, evenimente organizate de Comunitatea Evreilor Lugoj, organizația care administrează edificiul.

Prosperitatea materială a evreilor se reflectă și în properitatea materială a târgului în care s-au așezat. După cel de-al doilea Război Mondial, comunitatea s-a micșorat. După 1970, când numărul evreilor a scăzut drastic, serviciul religios se realiza doar ocazional, de către rabinul din Timișoara. 

Singurul templu din țară construit în stil neogotic merită să fie vizitat într-un tur ghidat, astfel încât să-i aflați poveștile în timp ce-i savurați detaliile.

Caransebeș adăpostește chiar în parcul central încă o bornă Via Transilvanica, pe lângă cea de peste drum de primărie. O găsiți în drumul spre Muzeul Județean de Etnografie. Muzeul are ca obiect de activitate istoria, etnografia şi arheologia.

În curtea interioară a muzeului se află casa pădurarului Mihai Mărgan, construită la 1854 şi care este reprezentativă pentru arhitectura Banatului de Munte, a Regimentului de Graniţă Româno. La construcţia acesteia au fost folosite lemnul şi piatra. Are două încăperi: cuina (bucătăria) şi soba (camera) de la drum.

După traseul urban, Via Transilvanica te direcționează către Țara Hațegului și un nou ținut istoric – Terra Dacica. Granița dintre Terra Banatica și Terra Dacica este pe un traseu unde cândva circula unul dintre cele trei trenuri cu cremalieră din Europa. Azi au dispărut până și urmele de șine, care au fost demontate și ”împrumutate definitiv” la mijlocul anilor 90. Este însă un traseu ușor pe Via Transilvanica unde se află și borna care delimitează granița dintre cele două regiuni – Banatica și Dacica.

”Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica” ajunge așadar să se completeze cu noi experiențe din Terra Dacica în a doua săptămână a rezidenței digitale de storytelling.

Înainte să pornim din nou la drum, la ceas de seară, ne-am întâlnit cu sufletul Via Transilvanica, Alin Ușeriu, în Pensiunea Casa Cânda, în Sălașu de Sus din județul Hunedoara. Menționez numele pensiunii pentru că este o poveste tare frumoasă legată de implicarea unor oameni care iubesc muntele și Țara Hațegului. O gospodărie ridicată la începutul secolului trecut a fost reamenajată pentru a oferi oaspeților tot confortul de care au nevoie. Este gândită ca o gospodărie socială care întoarce toate profiturile către dezvoltarea comunității și a Geoparcului Internațional Țara Hațegului. Se ocupă de ea Anca Rusu, pe care mai toți o cunosc drept Anca de la Hațeg, pentru că este implicată trup și suflet pentru ca această zonă plină de istorie și cu peisaje de vis să aibă un viitor.

Prezența lui Alin aici și poveștile cu el de la ceas de seară sunt cumva accentul venit fix la momentul potrivit pentru a înțelege Via Transilvanica.

”Vă rog să-mi promiteți că faceți Via Transilvanica mai mult la pas, ca să înțelegeți mai bine comunitățile”, a spus Alin Ușeriu. Și are dreptate. La fiecare pas pe care îl faci pe Via Transilvanica ai parte de noi povești, dar mai ales de oameni noi și buni care îți oferă felii din România autentică, una de care ajungi să te îndrăgostești.

”Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica” continuă  cel mai amplu proiect de storyteling digital dedicat comunităților locale. Experiențele și descoperirile jurnaliștilor și creatorilor de conținut pot fi urmărite cu ajutorul #cronicaridigitali.

Cronicari Digitali, platforma culturală creată de Zaga Brand și Asociația HUMART, alături de Raiffeisen Bank România adună poveștile în Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica cu susținerea TRUST MOTORS, partener de mobilitate, GO PRO, partener de video storytelling și al partenerilor media Rock FM, SpotMedia, Dilema Veche și PressOne. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇