Victorii pentru Canada și Italia la debutul în Billie Jean King Cup

Victorii pentru Canada și Italia la debutul în Billie Jean King Cup
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Italia şi Canada au obţinut victorii, miercuri, în primele lor meciuri de la turneul final al competiţiei feminine de tenis pe echipe Billie Jean King Cup, găzduit de Sevilla.

Italia a întrecut Franţa cu 2-1 în Grupa D, din care mai face parte şi Germania.

Alize Cornet (118 WTA) a fost întrecută în primul meci de simplu de Martina Trevisan (43 WTA) cu 2-6, 6-2, 6-2. Caroline Garcia (numărul 20 mondial) a fost învinsă în trei seturi de Jasmine Paolini (30 WTA), cu 7-6 (8/6), 5-7, 6-4. Garcia a ratat patru mingi de set în primul act, iar în setul decisiv a condus cu 4-2.

ADVERTISING

Punctul de onoare al Franţei a fost obţinut la dublu de perechea Caroline Garcia/Kristina Mladenovic, după 5-7, 6-2, 10-6 cu cuplul Martina Trevisan/Elisabetta Cocciaretto.

În Grupa C, Canada a dispus de Spania cu 3-0.

Marina Stakusic (numărul 258 mondial) a reuşit să câştige duelul cu o adversară mult mai bine clasată, Rebeka Masarova (65 WTA), cu un sec 6-3, 6-1. Apoi, Leylah Fernandez (35 WTA) a reuşit să aducă victoria la capătul unui meci disputat cu Sara Sorribes Tormo (50 WTA), pe care a depăşit-o cu 7-6 (10-8), 7-6 (9-7).

ADVERTISING

La dublu, Eugenie Bouchard şi Gabriela Dabrowski s-au impus cu 6-3, 7-5 în faţa perechii Rebeka Masarova/Sara Sorribes Tormo.

Din grupă face parte şi Polonia.

Câştigătoarele grupelor se califică în semifinalele competiţiei.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!