Talentatul și tânărul fotbalist român Valentin Mihăilă a vorbit după retrogradarea în Serie B cu AC Parma, el fiind prezent la finala Cupei României dintre Craiova și Astra, câștigată de fosta sa formație cu 3-2.
Accidentat în prezent pentru o perioadă mai lungă de timp, din cauza unei mai vechi pubalgii, Mihăilă spune că a făcut o alegere în ceea ce privește rămânerea sau nu la Parma și în eșalonul secund.
Internaționalul român își dorește un contract în Serie A: „S-a acumulat oboseală după meciurile naţionalei. Habar n-am de oferte, habar n-am ce se va întâmpla. Normal, am contract cu Parma şi vom juca în Serie B, și eu, alături de colegul meu Dennis Man. Trebuie să promovăm. Trebuie să ne facem datoria. Ne-am dori să continuăm în Serie A, dar trebuie să continuăm în Serie B.
Universitatea Craiova a câștigat cu emoții Cupa României
Am jucat, am marcat, am debutat la naţională. Deci s-au întâmplat nişte lucruri mari. Lucrurile au mers mult mai bine după ce a venit şi Dennis Man. Dacă eşti talentat la fotbal, începi să vorbeşti cu ei despre meciuri. În vestiar ne spuneau că toţi am intrat în asta şi trebuie s-o scoatem la capăt”, puncta Mihăilă în fața presei aflate pe stadionul Ilie Oană din Ploiești, la finala Cupei.
Mihăilă a fost cumpărat de Parma de la Craiova iarna trecută pentru suma de 8.5 milioane de euro.
Parma a retrogradat în Serie B după un sezon catastrofal, cu doar trei victorii, cele mai puține dintre cele 20 de echipe din Peninsulă. Mihăilă a bifat 16 prezențe în Serie A și una în Cupa Italiei. Românul are, în total, 4 goluri și 2 assist-uri.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:
Formula 1: Fiul lui Michael Schumacher și-a distrus monopostul la Monaco
Lionel Messi rămâne la Barcelona
Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.