Formula 1: Fiul lui Michael Schumacher și-a distrus monopostul la Monaco

Formula 1: Fiul lui Michael Schumacher și-a distrus monopostul la Monaco
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Germanul Mick Schumacher, pilotul echipei Haas, şi-a distrus monopostul în finalul celei de-a treia sesiuni de antrenamente libere din cadrul Marelui Premiu de Formula 1 al Principatului Monaco, desfăşurată sâmbătă dimineaţă, informează L’Equipe.

Fiul multiplului campion mondial Michael Schumacher, aflat la sezonul său de debut în Formula 1, a pierdut controlul maşinii sale, la intrarea în virajul Casino, lovindu-se de barierele de securitate, la o viteză foarte mare.

Pilotul echipei Haas nu a fost rănit în accident, însă maşina sa nu va mai putea fi reparată până la startul calificărilor.

ADVERTISING

După accidentul lui Mick Schumacker, comisarii cursei au fluturat drapelul roşu şi au pus capăt sesiunii, dominată de olandezul Max Verstappen (Red Bull), înregistrat pe un tur de pistă cu timpul de 1 min 11 sec 294/1000. El l-a devansat cu 0,047 secunde pe spaniolul Carlos Sainz şi cu 0,258 secunde pe colegul acestuia de la Ferrari, monegascul Charles Leclerc.

Campionul mondial en titre, britanicul Lewis Hamilton (Mercedes) a reuşit doar al şaptelea timp, mai slab cu 0,726 secunde decât cel al lui Verstappen, principalul său rival în lupta pentru titlu în acest sezon.

ADVERTISING

Sâmbătă după-amiază urmează să aibă loc calificările pentru Marele Premiu de la Monaco, programat duminică.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇