Universitatea Craiova a câștigat cu emoții Cupa României

Universitatea Craiova a câștigat cu emoții Cupa României

Universitatea Craiova a avut nevoie de prelungiri pentru a se impune în finala Cupei României cu Astra Giurgiu, retrogradată sezonul acesta din Liga 1.

3-2 este scorul cu care oltenii și-au adjudeca trofeul, trei dintre goluri fiind înscrise în prelungiri!

Ivan (min.14), Nistor (min.100) și Screciu (min.113) au marcat pentru Craiova, în timp ce Găman (min.17 - penalti) si Boe-Kane (min.93) au punctat pentru giurgiuveni.

Trupa pregătită de Marinos Ouzounidis a început mai bine partida de la Ploiești, iar Ivan a deschis scorul în minutul 14, cu o scăriță, spre bucuria celor aproximativ 1.000 de suporteri veniți de la Craiova.

ADVERTISING

Avantajul oltenilor a durat, însă, doar trei minute, pentru că Găman a restabilit egalitatea dintr-un penalti îndoielnic.

Universitatea Craiova a atacat mai mult, dar n-a mai reușit să schimbe tabela în timpul regulamentar și s-a ajuns astfel în prelungiri.

Boe-Kane a dus-o pe Astra în avantaj, cu o reluare din apropiere, la doar trei minute de la startul prelungirilor.

Oltenii au întors însă scorul după golurile lui Nistor (min.100), cu un șut-bombă de la 30 de metri, și Screciu (min.113), cu o lovitură de cap.

Este cea de-a doua Cupă a României câștigată de Universitatea Craiova în ultimii trei ani.

ADVERTISING

Ați putut urmări, în direct pe SpotMedia.ro, desfășurarea finalei Cupei României dintre Astra Giurgiu și Universitatea Craiova.

Astra Giurgiu - Universitatea Craiova 2-3 (Găman '17 - penalti, Boe-Kane '93 / Ivan '14, Nistor '100, Screciu '113)

'120+2 - Finalul întâlnirii.

'120+2 - Ce ocazie pentru Astra! Pigliacelli respinge cu greu la un șut al lui Balaure.

'117 - Pigliacelli reține în doi timpi la un șut al lui Valentin Gheorghe.

'113 - GOOOL UNIVERSITATEA CRAIOVA! Screciu marchează cu capul dintr-o centrare a lui Nistor!

Startul reprizei secunde din prelungiri

'105 - Finalul primei reprize de prelungiri.

ADVERTISING

'104 - Pigliacelli prinde la un șut trimis de Valentin Gheorghe.

'100 - GOOOL UNIVERSITATEA CRAIOVA! Nistor restabilește egalitatea cu un șut-bombă de la 30 de metri!

'93 - GOOOL ASTRA GIURGIU !!! Boe-Kane marchează din apropiere după ce Pigliacelli a respins la un șut al lui Gheorghe!

Au început prelungirile

----------------------

'90+4 - Finalul timpului regulamentar, vom avea prelungiri.

'90 - Patru minute de prelungiri pentru această repriză secundă.

'90 - Ce ocazie! Bălașa trimite cu capul din doar câțiva metri pe lângă poartă!

'88 - Canadija trage de la distanță, iar Pigliacelli are o intervenție excelentă.

'87 - Cicâldău trimite pe lângă poartă dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 22 de metri.

'81 - Oltenii continuă să atace, dar Popa este la post.

'79 - Ivan preia bine, dar șutează în plasa laterală.

'76 - Pigliacelli respinge la o centrare devenită șut pe poartă.

'75 - Triplă schimbare la Craiova: ies Baiaram, Constantin și Mateiu, intră Screciu, Acka și Tudorie.

'67 - Mută și giurgiuvenii: ies Sousa și Stahl, intră Riza și Balaure.

'66 - Schimbare la Craiova: iese Cîmpanu, intră Camara.

'62 - Bălașa reia din câțiva metri, dar Crepulja blochează.

'56 - Popa reține cu siguranță la un șut-centrare trimis de Nistor.

'55 - Oltenii atacă în valuri, dar giurgiuvenii rezistă eroic în acest start de repriză.

A început repriza secundă

-----------------------------

'45 - Finalul primei reprize.

'41 - Kane șutează slab de la distanță.

'40 - Pigliacelli iese din poartă și respinge din fața lui Krpic.

'27 - Popa are o nouă intervenție bună, de această dată în fața lui Ivan.

'23 - Popa scoate fantastic la un șut deviat de la distanță.

'17 - GOOOL ASTRA GIURGIU! Găman marchează de la 11 metri!

'16 - Penalti pentru Astra, după un fault al lui Marius Constantin asupra lui Stahl. La reluări, faultul pare în afara careului...

'14 - GOOOL UNIVERSITATEA CRAIOVA! Ivan primește de la Nistor la limita offside-ului și finalizează cu o scăriță!

'6 - Lamanje strânge bine în careu și-l blochează pe Ivan, aflat într-o poziție foarte bună.

ora 20:32 - A început finala Cupei României la fotbal.

Finala se joacă la Ploiești și este televizată de posturile Digi Sport 1, Telekom Sport 1 și Look Plus.

Astra: Popa - Sousa, Jovanovic, Găman, Lamanje - Kane, Canadija, Crepulja - Stahl, Krpic, Gheorghe.

Craiova: Pigliacelli - Vătăjelu, Constantin, Bălaşa, Bancu - Mateiu, Cicâldău, Nistor - Cîmpanu, Ivan, Baiaram.

Arbitru: Horațiu Feșnic.

Anul trecut, Cupa României a fost câștigată de FCSB, după o finală cu Sepsi.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇