Portarul belgian Thibaut Courtois (Real Madrid) va rata meciul derby al ligii spaniole împotriva lui FC Barcelona de sâmbătă, din cauza unei accidentări la aductorii piciorului stâng pe care a suferit-o în timpul meciului de marţi cu Borussia Dortmund (5-2) în Liga Campionilor, scrie EFE.
”După testele efectuate jucătorului nostru Thibaut Courtois de către serviciile medicale de la Real Madrid, acesta a fost diagnosticat cu o leziune la aductorul piciorului stâng”, a postat Real Madrid pe site-ul său.
După cum a aflat EFE de la surse din club, portarul va fi absent pentru două-trei săptămâni, ceea ce înseamnă că va rata pe lângă ''El Clasico'' meciul din deplasare cu Valencia şi meciul cu AC Milan din Liga Campionilor.
Portarul belgian, care aparent a încheiat jocul fără probleme, a fost decisiv în revenirea echipei italianului Carlo Ancelotti, cu mai multe intervenţii care au împiedicat scorul să ajungă la 0-3 şi chiar 2-3, înainte ca Lucas Vazquez şi Vinicius Jr să completeze remontada.
Courtois a jucat al 12-lea meci al sezonului. Este a doua accidentare a lui în aceeaşi zonă, după cea suferită în septembrie împotriva lui Atletico de Madrid şi care l-a făcut să rateze meciurile cu Lille (Liga Campionilor) şi Villarreal, în care a fost suplinit de ucraineanul Andrei Lunin.
După trei săptămâni de pauză, Courtois a reapărut în poartă sâmbăta trecută împotriva lui Celta Vigo, unde Real Madrid a reuşit să câştige greu cu 2-1 după o altă prestaţie magnifică a portarului belgian.
Atacantul brazilian Rodrygo, accidentat la ischiogambieri în meciul cu Dortmund, va rata de asemenea El Clasico.