Reacția lui Carlos Alcaraz după titlul de la US Open

Reacția lui Carlos Alcaraz după titlul de la US Open
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Spaniolul Carlos Alcaraz, care a cucerit duminică, la US Open, primul său titlu de Mare Şlem, performanţă care îl propulsează în fotoliul de lider al clasamentului jucătorilor profesionişti de tenis, a afirmat că „nu şi-a imaginat” că ar putea realiza o astfel de performanţă la doar 19 ani.

„Este o nebunie. Nu mi-am imaginat că aş putea face asta la 19 ani. Totul s-a întâmplat atât de repede. Este incredibil. Am visat la asta de când eram copil, de când am început să joc tenis. Aşa că este magnific faptul că am ridicat acest trofeu. Est incredibil să las o urmă în istorie, numele meu. Dar ceea ce a reuşit Big 3 (Federer, Nadal şi Djokovic – n.red), menţinerea la acest nivel timp de 20 de ani, este ceva şi mai dificil. Nu vreau să mă compar cu ei, îi admir. Am mult loc pentru îmbunătăţiri la nivel metal, fizic, al tenisului, totul. Primul meu titlu de Grand Slam şi numărul unu mondial au venit foarte repede, dar nu trebuie să stagnez, să rămân în zona mea de confort, trebuie să progresez”, a declarat Alcaraz după victoria de la Flushing Meadows.

ADVERTISING

Tenismanul iberic l-a învins în finala de la US Open, cu 6-4, 2-6, 7-6 (7/1), 6-3, pe norvegianul Casper Ruud, care avea la rândul său şansa să urce în fotoliul de lider al clasamentului mondial dacă reuşea să cucerească trofeul la ultimul Grand Slam al anului.

"Bineînţeles că sunt dezamăgit că nu a ieşit aşa cum am dorit, dar mă bucur că am jucat unul împotriva celuilalt, pentru titlu şi pentru locul unu mondial. Este meritat, având în vedere rezultatele noastre bune de-a lungul anului. Sunt foarte mândru că sunt numărul doi. Într-un fel, acesta este un lucru bun: încă pot alerga după primul loc. Dar cu siguranţă va fi dificil. Este incredibil de impresionant ceea ce Carlos a realizat deja şi uneori e greu de crezut că este doar un adolescent. Dar aşa este. Are 19 ani, cu patru ani mai tânăr decât mine. Este unul dintre acele puţine talente rare care apar din timp în timp în sport. Şi-a ridicat nivelul de joc când a fost nevoie. Mai ales în setul al treilea, când jocul era pe punctul de a se întoarce în favoarea mea. Am avut câteva mingi de set (două - n.red), dar nu am reuşit să le fructific. Poate că acel set a decis meciul. Tot meritul îi revine lui. Dar, în acelaşi timp, sunt mândru de mine, am dat totul pe teren. Am jucat un tenis fenomenal în aceste două săptămâni. Speră că voi avea o altă şansă de a câştiga un Grand Slam, în viitor", a spus la rândul său Casper Ruud.

ADVERTISING

Victoria de la US Open i-a adus lui Carlos Alcaraz un cec în valoare de 2,6 milioane de dolari, în timp ce Casper Ruud a fost recompensat cu 1,3 milioane de dolari pentru calificarea în finală.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇