Răspunsul ferm dat de Pițurcă despre preluarea naționalei României

Răspunsul ferm dat de Pițurcă despre preluarea naționalei României
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Victor Pițurcă a fost întrebat dacă își dorește să preia echipa națională a României.

Mirel Rădoi a anunțat că va pleca după meciurile din această săptămână, dar Pițurcă exclude ferm posibilitatea revenirii pe banca tricolorilor.

"Nu, nu… N-are rost întrebarea. Echipa națională are antrenor. Vedem dacă mai are sau nu. Nu știu, vom vedea… Nu știu dacă o să fiu candidat, dar în momentul ăsta spun că nu o să revin! Trebuie mers pe antrenori tineri, cum s-a mers până acum. Poate o să găsim unul care să obțină performanțe", a spus Pițurcă pentru Gsp.ro.

ADVERTISING

De asemenea, fostul selecționer a declarat că nu își mai dorește să antreneze nicio echipă din România.

"Exclus în România! Nu am de ce să antrenez în România. Pentru ce să antrenez în România? Când am mers la Craiova, am venit cu mare tam-tam și am spus că vreau să câștigăm campionatul, să jucăm în cupele europene, dar mi-am dat seama că în Europa nu aveam nicio șansă. Poate câștigam campionatul și ce?!

Trebuie să ai motivație! Am fost pentru România timp de 12 ani la echipele naționale și am reușit trei calificări cu naționala mare și una la tineret. La ultima calificare a României la Euro, în 2016, echipa e formată de mine, am participat la această calificare!", a mai spus Pițurcă.

ADVERTISING

Pițurcă e liber din ianuarie 2020, după ce a fost dat afară de la Universitatea Craiova pe fondul rezultatelor slabe.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!