Președintele Asociației ‘Salvați Steaua’ a prezentat câteva dintre argumentele pe care se bazează în lupta cu Florin Talpan de la CSA Steaua, în ideea de a căștiga palmaresul Stelei pentru entitatea FCSB, dorind să clarifice situația societății Fotbal Club Steaua București.
Există deja câteva procese pierdute de clubul lui Gigi Becali în dauna lui Talpan, jurist al CSA, iar ultimul termen al procesului privind palmaresul, care aparține acum de drept celor de la FCSB (n.r.: CSA Steaua a câștigat doar în primă instanță, FCSB a făcut apel), lucru recunoscut și de UEFA recent într-un top al celor mai bune echipe din istoria CCE/Champions League, va avea loc în luna februarie.
"Am toată încrederea că procesul cu palmaresul va fi finalizat în favoarea adevărului obiectiv, adică în favoarea fostei societății Fotbal Club Steaua București. Abia după aceea putem vorbi despre demersuri ulterioare.
Domnul colonel s-a adresat instanțelor judecătorești cu o acțiune prin care să se constate că palmaresul din 1947 până în 2003 aparține Clubului Sportiv al Armatei. Și aici sunt mai multe discuții. Prima dintre ele vizează perioada. De ce din 1947 până în 2003 și de ce nu din 1947 până în 1998 sau, dacă au fost alte scindări pe parcursul acestor ani, de ce nu pentru fiecare entitate juridică în parte, ASA, CSCA, CCA, CSA Steaua? Principalul argument în procesul privind palmaresul constituie scindarea și desprinderea secției de fotbal în 7 aprilie 1998 și transferarea acestei secții către Asociația Fotbal Club Steaua București. Sigur, nu s-a făcut o operațiune juridică clasică, în sensul de vânzare-cumpărare. Putem accepta că această asociație a luat ființă pentru preîntâmpinarea eventualelor sancțiuni venite de la UEFA și FRF sau LPF", a început să explice avocatul Virgil Boglea, președintele Asociației 'Salvați Steaua', la Ora exactă în sport de la ProX.
România ar putea pierde organizarea partidelor de la EURO 2021: Scenariul actual pare acum o utopie
Întrebat de moderator care sunt procesele câștigate de fapt de Talpan până acum pentru entitatea CSA Steaua, club al Armatei, aflat în Liga a III-a abia, Boglea a răspuns: "S-a vehiculat că Fotbal Club Steaua București a pierdut tot și că CSA Steaua a câștigat tot. Nu e chiar așa. În ceea ce privește identitatea Stelei, într-adevăr s-a pierdut de către societatea comercială marca. Prin decizia din 2014 a fost anulat dreptul de a utiliza acea marcă.
Prin decizia din 2017, i-a fost interzis lui FCSB dreptul de a folosi denumirea Steaua București pentru că impieta asupra mărcii deja înregistrate de Clubul Sportiv al Armatei. Astea sunt cele două procese pierdute de Fotbal Club Steaua București și care vizau efectiv marca de pe piept".
FCSB este lidera din Liga 1 în acest moment, cu trei puncte peste cei de la CFR Cluj, după 16 etape.
D.A.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:
Directorul Australian Open răspunde la întrebarea care este pe buzele tuturor
Prima reacție a lui Dan Petrescu după un eșec la chiar meciul său de debut pe banca lui Kayserispor
Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.